Când eşti bun eşti luat mereu de prost....
Tuesday, December 11, 2012
Monday, December 10, 2012
Impresii si promisiuni SuperBlog
Dacă până acum câteva zile mă plângeam că nu mai pot şi că vreau să se termine,acum îmi pare tare rău că s-a terminat.
Am terminat pe onorabilul loc 71 dar pentru prima competiţie de genul acesta pentru mine este totul ok.Adică realizarea mea cea mai mare este că am terminat competiţia indiferent pe ce loc am terminat,am fost finalistă!
Şi acum să vă spun impresiile mele de la Gală (evident am fost şi la gală),sincer să vă spun am avut ultra mega multe emoţii ceea ce m-a făcut să mă si bălbăi un pic când am fost să îmi ridic premiul,însă atmosfera,ceilalti bloggeri,ambianţa au facut să încep să mă acomodez cu viaţa oficiala ca blogger.Îmi place şi Claudia a smuls o promisine de la mine...o să particip şi la anul şi de ce nu poate o sa ajung şi eu printre primii 10.
Gala a fost găzduită de hotelul NH Bucharest,unde este mult mai frumos decât mi-am imaginat şi nu mi-e ruşine să spun a fost primul meu hotel de 4 stele şi peripeţiile o să vi le povestesc cu altă ocazie.
Am câştigat prima mea diploma din palmares şi sper din toata inima să nu fie ultima,pachetul special de la Delaco (că doar sunt fană înfocată brânzaaaaaa) si un trandafir care s-a cam ofilit el aşa dar stă la presat acum.Trebuia să mai primesc un tricou pe care voi pune mâna cât de curând pentru că mi-a fost un pic rău că nu am mâncat mai nimic si am fost sa manacam.
Apoi dupa gala am mers la o piesă de teatru la Teatrul Evreiesc de Stat,Miss Daisy şi şoferul ei,cu Maia Morgenstern.O actriţă excepţională,vă recomand cu căldură piesa,defapt orice piesă în care joacă.
Apoi a fost club însă nu am fost pentru că nu sunt cu cluburile si am preferat sa stau la hotel si sa privesc ploaia care curgea pic,pic,pic....
SuperBlog pentru mine a fost o experientă frumoasă pe care abia astept să o repet la anul pe vremea asta si să se lege şi mai multe prietenii.Acum o sa vă las cu câteva poze care dovedesc cele spuse mai sus.

![]() |
| Nici nu bănuiam ce mă aşteaptă |
![]() |
| Cred că suntem toţi |
![]() |
| v-am zis că m-am bâlbâit? |
![]() |
| cum să nu-i mulţumesc că e mereu lângă mine |
![]() |
| AM SCĂPAT! |
![]() |
![]() |
| şi tremuram... |
![]() |
| danke schon meine liebe freunde. |
![]() |
| scuzaţi-mi faţa. |
![]() |
| Abia aştept anul viitor! |
Wednesday, December 5, 2012
Draga tata,
Nici anul asta nu ai venit,au trecut aproape doi ani de cand te-ai ridicat acolo sus sa ai grija de un ingeras si el plecat mult prea devreme.Mi-e atat de dor de tine si faptul ca maine ar fi fost ziua ta ma face sa imi fie si mai dor pentru ca nu mai am cui sa ii sar in brate si sa ii spun "la multi ani..",nu mai am cui sa ii fac tort.Nu mai am cui sa ii pun in ghete cate o scrisoare in care sa imi cer iertare pentru toate greselile din timpul anului.
Sa stii ca sunt tare,mai tare decat as fi crezut ca pot sa fiu.Ma uimesc pe mine cat de stapana pe situatie sunt,cat pot sa tin in mine cu zambetul pe buze..Zambetul care dispare odata cu intrarea in lumea mea,in camera mea unde nimeni nu poate sa ma vada.Si plang,plang de dor,plang de ciuda...oricum ar fi...plang.
Mama e mai bine insa tot indurerata de plecarea ta atat de rapida si fara vrun cuvant.Asta a durut-o cel mai tare ca nu ti-ai luat ramas bun.Dar stie ca esti langa noi si asta poate uneori o intareste uneori o face slaba si neajutorata.
Maine e ziua ta,si mi-as dori sa vi,printr-o adiere de vant si sa ma mangai,sa iti mangai puiu tau.Nu vreau cadouri desi e mod Neculae,vreau sa fi cu mine atata tot,macar o zi,o ora,o clipa....
Cadoul cel mai frumos ar fi imbratisarea ta,insa stiu ca nu o sa o primesc asa ca ma multumesc sa ii tii de acolo de unde esti sanatosi pe toti la care tin,pentru ca ei sunt cei care ma fac in fiecare zi sa simt ca merita sa merg mai departe cu fruntea sus sa te fac mandru.Ai fost,esti si vei fi eroul meu.

Cu drag,puiul tau.
Te iubesc.
Friday, November 30, 2012
Sa promovam! (proba 29)
De la inceputul editiei 2012 a concursului SuperBlog am stat
si am apreciat cat de mult s-au implicat
parteneri media prin a
face cat mai interactiv totul.Mereu mi-am dorit sa lucrez in domeniul media,sa
dau o mana de ajutor prin scrierile mele si de aceea daca ar fi sa aleg un
singur partener al concursului cu care as colabora mi-ar fi extreme de greu.Insa
visul meu de mic copil a fost sa lucrez la radio,sa fiu vocea misterioasa din
spatele unui aparat care zbarnaie melodii ce zgarie urechea si alina inima.Sa
fiu vocea de care o lume sa se indragosteasca fara sa stie cum arata fata din
spatele vocii.Asa ca mi-ar placea sa pot colabora cu RadioLynx.ro.Un
radio exclusive online si care poate mi-ar indeplini visul meu de cand eram prichindel.
Dorinta mea pentru ca am vazut ca sunt care au nelamuriri in privinta
cerintelor fiecaror probe,poate sponsori nu au fost destul de directi sau
informatia este un pic ambigua,ca pe viitor in colaborare cu RadiLynx,sa fac o
emisiune de maxim 20 de minute in care sa pot explica pe intelesul tuturor
fiecare proba.M-am gandit ca este un avantaj pentru cei care nici nu citesc
cuvant cu cuvant cerintele si din pacate apoi se plang de ce au un punctaj asa
mic.Emisiunea mi-ar placea sa fie in ziua cand o proba s-a lansat de
preferat seara pentru a putea-o urmari mai multa lume.De asemenea mi-ar placea
ca sa fie si interactiva,10 minute sa explic proba iar alte 10 minute sa
primesc de la ascultatori intrebari despre proba in cauza.Pe langa aceasta
abordare un pic ciudata dar utila cred,competitia o voi promova si pe blogul
meu personal,postari de genul “Tips” pentru a putea obtine un punctaj mai mare
in functie de fiecare postare si de cerintele proprii ale fiecarui sponsor.
De asemenea mi-ar placea sa am o emisiune in weekenduri in care sa am
invitat cate un sponsor,un reprezentant care sa ne vorbeasca de colaborarea lui
cu SuperBlog si despre probele pe care le are in competitie si sa sustinem
bloggeri sa nu se mai lase si sa continue pentru ca la final pe toti cei care
termina vor fi premiati.
Nu conteaza ca nu esti primul,conteaza sa intri in finala.Asta este spiritul
pe care ni-l transmite competitia anuala SuperBlog!
De asemenea pe langa partenerul media pe care mi l-am ales tin sa le
multumesc din suflet celorlalti: Trilulilu,Connect, PHOTOMagazine, PRwave, 121.ro, Robintel.ro, Obisnuit.eu, MoneyWatch.ro, ArenaIT.net,
JurnalLifeStyle.ro.
Articol scris pentru SuperBlog 2012
Thursday, November 29, 2012
Mic,mic..(proba 27)
Viitorul probabil ca si dimensiuni suna roz pentru ca se
pare cu cat avansam in tehnologie (depinde de domeniu),aici vorbind de
unitatile de stocare,vor deveni microscopic mai usor de pierdut..haha.Nu chiar
vor deveni mici mici si usor de transportat si usor de utilizat.Poate nici nu
vom mai avea nevoie de un calculator sa vedem ce avem pe un stick ci doar de un
scanner care ne va transpune o holograma a tot ce contine.Super nu?Eh poate nu
mai este asa mult.
Iar daca e sa aleg o unitate aceea ar fi HDD-urile
externe.Sunt mai mari ca un stick insa spatiul este cum am spus de ordinal TB
asa ca imediat mi-am aruncat un ochii prin magazinul online Azerty si am dat
peste oferta HDD extern foarte atractiva.Am gasit unul rosu,defapt cum imi
place mie sa ii spun,e roscat,si imi place are capacitatea de un TB este
perfect,iar pretul este unul cred eu destul de bun.
Voi cum credeti va vor evolua unitatile de stocare?
Articol scris pentru SuperBlog 2012
Tuesday, November 27, 2012
Sa gandim romaneste (proba 26)
...si sa mancam romaneste.Mereu am sustinut produsele autohtone,pur romanesti.Nu neaparat ca sunt eu patriota sau ca cele care vin de peste mari si tari nu sunt bune.Nici de cum,poate uneori calitatea produselor noastre nici nu se compara cu acelor de import.Insa cred ca ar trebui sa ne gandim ca numai noi putem ajuta economia tarii prin comercializarea si procurarea fructelor si legumelor de pe meleagurile noastre.
De asemenea produsele din carne si lactate.fara suparare dar cred ca romanii sunt primii in lume la delicatese din carne parerea mea.Si nu va spun ce fericire pe mine cand e ziua recoltei toamna si vin producatori cu care mai de care produse romanesti sa ne ademeneasca.
Noi exportam produsele si mancam ce importam.Este o antogonie pe care majoritatea tarilor o reneaga.Majoritatea tin la ce este al lor si chiar daca pentru o economie buna exporta cantitati industriale in alte tari,prefera sa consume marfa lor si sunt chiar mandri de asta.
Adevarul din minunata noastra tarisoara este ca majoriatea cumparam de la fructe pana la carne importate pentru ca spunem noi ca sunt mai ieftine.Poate sunt in unele cazuri,insa nu ca ar fi mai bune ci pentru ca ale noastre produse sunt mai scumpe pentru ca agricultorul roman nu are atatea posibilitati sa isi dea recolta pe un pret de nimic.Si sincer cei care au preturi ridicate la marfa romaneasca nici macar nu sunt producatori ci numai bisnitari care la randul lor cumpara marfa chiar la un pret de nimic si o da dublu sau triplu.De asta fug romanii de produsele romanesti.Ar trebui sa se dea o lege ca producatori sa poata sa vina in piete sau sa iti vanda marfa in marile magazine sa vedem atunci care produse vor fi mai cautate.
Prefer un gust adevarat de mar,marul fiind unul potrivit decat gustul sintetic al unui mar ce seamana cu marul albei ca zapada.
Ar trebui in fiecare luna sa se faca in marile orase cate o piata volanta cu producatorii din apropiere,sa poata sa isi vanda marfa cum se cuvine.
Am aflat ca de curand in Real este un stand permanent cu produse pur romanesti iar acest lucru nu poate decat sa ma bucure pentru ca este ceva laudabil pentru ca promoveaza produsele neaose numai bune de gustat de romanii adevarati!
De asemenea produsele din carne si lactate.fara suparare dar cred ca romanii sunt primii in lume la delicatese din carne parerea mea.Si nu va spun ce fericire pe mine cand e ziua recoltei toamna si vin producatori cu care mai de care produse romanesti sa ne ademeneasca.
Adevarul din minunata noastra tarisoara este ca majoriatea cumparam de la fructe pana la carne importate pentru ca spunem noi ca sunt mai ieftine.Poate sunt in unele cazuri,insa nu ca ar fi mai bune ci pentru ca ale noastre produse sunt mai scumpe pentru ca agricultorul roman nu are atatea posibilitati sa isi dea recolta pe un pret de nimic.Si sincer cei care au preturi ridicate la marfa romaneasca nici macar nu sunt producatori ci numai bisnitari care la randul lor cumpara marfa chiar la un pret de nimic si o da dublu sau triplu.De asta fug romanii de produsele romanesti.Ar trebui sa se dea o lege ca producatori sa poata sa vina in piete sau sa iti vanda marfa in marile magazine sa vedem atunci care produse vor fi mai cautate.
Prefer un gust adevarat de mar,marul fiind unul potrivit decat gustul sintetic al unui mar ce seamana cu marul albei ca zapada.
Ar trebui in fiecare luna sa se faca in marile orase cate o piata volanta cu producatorii din apropiere,sa poata sa isi vanda marfa cum se cuvine.
Am aflat ca de curand in Real este un stand permanent cu produse pur romanesti iar acest lucru nu poate decat sa ma bucure pentru ca este ceva laudabil pentru ca promoveaza produsele neaose numai bune de gustat de romanii adevarati!
Articol scris pentru SuperBlog 2012
Monday, November 26, 2012
Campanie noua BEAUTYROOM
Hey,astazi m-am gandit sa va spun de noua campanie Beautyroom,este prima mea campanie din aceasta comunitate si sunt fericita sa pot participa.Produsul care se afla in centrul atentiei este MUSTELA9 Luni crema hidratanta.Este o crema extrem de hidratanta compatibila cu perioada pre- si post-natala insa la mine nu este cazul de asa ceva.Dar iarna a venit si am nevoie de o hidratare tripla in aceasta perioada.Daca suferiti de piele uscata si iritata aceasta crema este una din solutiile existente pe piata.Nu contine parabeni si reda supletea si fermitatea pielii.
Campania va dura 2 saptamani in care voi testa crema apoi voi face un review despre beneficiile ce mi le-a adus mie.
Pentru cele care sunt interesate de campaniile Beautyroom si doresc sa devina testeri Beautyroom,va invit sa trimite-ti un mail cu dorinta voastra pe office@mediaholic.ro/
Sper ca v-am facut curioase si va astept in 2 saptamani sa cititi parerile despre aceasta crema!
O seara placuta!
Subscribe to:
Posts (Atom)