Suflet pierdut prin asternut.

Se lasa seara, ajung acasa obosita dupa inca o zi de munca istovitoare. Nici nu stiu de ce mai merg la locul ala de munca daca nu imi face placere, dar imi amintesc ca aici in oras locurile de munca sunt limitate si trebuie sa ma multumesc cu ce am. Este vineri, duminica ar trebui sa vina el acasa. Nu, nu acasa la noi, ci acasa la mine. Stiti cum e legea lui Murphy, cand ceva merge prost, totul o sa mearga prost. Asa ca detin o slujba oribila plus sufletul meu pereche este la sute de km de mine si ne vedem o data la doua, trei saptamani. Dar saptamana asta nu voi lasa nici universul si nici alte legi ale naturii sa ne strice saptamana de relaxare.

E ora 10 si ies grabita din dus din cauza telefonului care suna de 5 minute intr-una. Este el. Cu o voce stinsa ma anunta ca o sa poata veni abia la sfarsitul saptamanii viitoare deoarece superiori lui il trimit la un congres. Imi cade telefonul din mana si ii aud vocea in surdina cum ma intreaba panicat daca sunt bine. Nu, nu sunt bine. Saptamana asta era ziua noastra plus ziua lui. Ii pregatisem o surpriza. Acum cateva zile intrasem pe un site cu lenjerii de pat si cumparasem una noua, neagra cu trandafiri rosii. Si daca tot m-am pierdut printre modele 3D, am tras un ochi si la cuverturi de pat 3D. Tot neagra cu trandafiri am comandat.
 Plus mi-am comandat eu un compleu rosu plus sampanie, trandafri si lumanari. Trebuia sa fie o saptamana ca in povesti.
Iau telefonul, il anunt ca sunt obosita si trebuie sa dorm dar adevarul este ca vreau sa ma pierd printre asternuturi si sa uit ca universul este inca o data impotriva noastra. O sa imi pierd sufletul inca o data singura in intunecata noapte. Noroc cu trandafiri de pe lenjerie ca mai imi coloreaza negura sufletului. Oricat as vrea sa ma odihnesc nu pot. Dar stiu ce m-ar putea calma, un ceai cald de lavanda savurat la locul meu favorit din camera. La geam unde pot admira luna si stelele. Ma infasor in cuvertura cu trandafiri, imi pun de ceai, casa pare atat de pustie cand sunt doar eu. Ceainicul ma anunta ca imi pot delecta papile gustative cu ceai. Asa ca ma intorc in camera si privesc cum luna plina apare de dupa nori si ma intreb...Eu cand voi fi fericita?

Dragă tată,

Astazi e 6 decembrie, mai stii ce era in aceasta zi minunata de 6 decembrie? Da era Mos Neculaie dar mai presus de atat era ziua ta. Culmea nu te chema Neculaie dar erai nascut intr-o zi sfanta. Asa ca tu erai sfant pentru mine. Defapt si acum dupa atatia ani de cand ai plecat, inca esti o imagine de neclintit in memoria mea. Ai fost mereu un erou in imaginatia mea. Unul cu capa rosie care se pregatea mereu sa salveze lumea dar mereu, fara doar si poate se intorcea umil la a lui familie.
Au trecut 4 ani de cand nu am mai cantat la multi ani de ziua ta. Ma gandesc mereu daca acolo unde esti iti canta cineva sau iti face cineva tort si iti sare in brate? Pun pariu ca nu.

De 4 ani visez un singur vis, sa bati la usa si sa iti sar in brate si asa sa stam ore bune. Nu ti-as mai da drumul niciodata. Pentru ca ai de recuperat atat timp incat si o eternitate ar fi putin sa stai cu mine si sa iti povestesc despre mine. Ai pierdut atatea incat nici nu as sti cu ce sa incep.
M-am schimbat din multe puncte de vedere. Am crescut si m-am maturizat. M-am copt la minte, asa cum ai fi spus tu. Nici eu nu ma recunosc dar sunt sigura ca tu m-ai recunoaste si dintr-o mare de oameni. Legatura pe care un tata o are cu fata lui este dincolo de normal. Este dincolo de moarte defapt.
In orice moment greu pe care il intampin in viata te simt langa mine desi fizic nu esti. Mereu cand reusesc ce imi propun ridic privirea spre cer si iti multumesc pentru ca stiu ca ai pus si tu o vorba buna sa reusesc.
Mereu o sa fii langa mine si mereu o sa traiesti pentru ca stii, nimeni nu moare. Toti vom trai in amintirea celor dragi. Nici tu nu ai murit, pentru mine traiesti si indiferent daca mi-e bine sau rau tu esti langa mine.
Tata imi e atat de dor de tine incat nici un dictionar intreg nu ar putea avea destule cuvinte sa descrie dorul. E un dor care parca cu cat trece timpul creste si mai mult in loc sa scada.
Anul asta am cedat, fata ta puternica a cedat. Am spus stop nu mai pot. In momentul ala trebuia sa fii langa mine si sa imi amintesti ca mai pot mult timp dupa aceea. Dar nu ai fost. Tata, mi-e dor de tine, de vorba ta, de imbratisarea ta, de tot. Ca in fiecare an, nu imi doresc altceva de sarbatori decat o scara lunga pana la tine sa te imbratisez. Am cea mai mare nevoie de imbratisarea ta, acum.
Tata sper ca acolo unde esti sa fii bine si sa fii mereu langa mine. Pentru mine esti, ai fost si vei fi super eroul meu favorit. As fi vrut sa fii de ziua ta cu mine si sa te sarbatorim, in schimb ma voi uita spre cer si iti voi zambi.

Te iubesc taticutu meu drag.

Hai sa ne jucam cu Violetta.

Ana se trezise dimineaţă cu gândul de a-şi lustrui ghetuţele ca astăzi să primească şi ea ceva de la Moş Neculaie. Avea o listă lungă cât o zi de post cu jucării şi cărţi. Cel mai mult îşi dorea ceva lucruri cu Violetta. Toata luna trecută şi-a bătut părinţii la cap să îi cumpere caiete cu Violetta pe coperăa ba chiar i-a spus bunicii că îşi doreşte şi un ghiozdănel cu ea. Iar astazi deşi deja ştia că părinţii îi luaseră cadoul de moş, tot le-a mai spus o dată povestea aceea că o admiră pe Violetta şi vrea să ajungă cântareaţă, exact ca ea. 

Seara se lasa şi Ana nu mai putea de nerăbdare să vadă ce îi cumparase părinţii dar şi bunica. Întradevăr cadoul de la bunica a fost un ghiozdan şi lângă el a gasit o felicitare pe care scria un site. Fata fugi cât de repede a putut la calculator şi accesă site-ul. Primul lucru pe care l-a căutat a fost, jocuri cu Violetta când cântă. Nu mare i-a fost mirarea când i s-a deschis o pagină cu toate jocurile cu Violetta de pe acel site. Şi începu să le joace la rând până uitase că nu a primit toate lucrurile cerute pe acea listă enormă. Până şi ghiozdanul mult dorit stătea aruncat într-un colţ al camerei. Fata era fascinată de acele jocuri online. Parcă toata lumea îi apartinea. Nu putea să primească ceva mai frumos. Drept mulţumire părinţilor, ea îşi petrecu seara jucându-se cu Violetta.

Fericire în rate.

O căutăm în oameni, lucruri şi trăiri. Ea însâşi e trăire, un sentiment. O căutăm ani de zile fără să primim răspuns. O căutăm neîncetat. Până într-o zi când, ea singură ne bate la uşă şi vrea să ne treacă pragul.
Fericirea o căutam o viată întreagă. Uneori fără succes, alteori năvăleşte peste noi cu tot alaiul ei de sentimente surori.
Când suntem copii, fericirea nu e atât de greu de atins. O jucărie noua sau desertul preferat ne pot umple chipul de bucurie sau acum în era noastră poate câteva cărţi online. O primim uşor şi ne trece repede şi vrem şi mai mult din ceea ce ne face fericiţi.
Pe măsură ce creştem nevoia de fericire se schimbă iar obţinere ei devine un calvar. O luptă continua, pentru a primi un graunte de fericire, care apropo, că aşa e viaţa, ţine cam o clipă jumătate.
La vârsta maturităţii, fericirea vine în rate. Cu dobânzi pe care nu prea ni le permitem. Cu ipoteci usturătoare şi cu un contract lung si anevoios.

De exemplu, pentru o femeie fericirea diferă de la zi la zi. Într-una din zile o mulţumeşte uşor o poşetă sau o pereche de pantofi, dar vine ziua aceea când îşi doreste ca fericirea ei să nu mai vină din lucruri ci de la persoane, iar aici apare bărbatul. Fericirea aceea ipotecată, pentru care femeia face sacrifici să nu îi fie luată.
Da, în lumea oamenilor mari, fericirea se plăteşte. Mâine, poimâine vor apărea dealeri care se ocupă cu fericirea şi te vor mitui la colţ de stradă să cumperi un pliculeţ de fericire şi nu veţi şti ce să faceţi când vedeţi că plicul defapt este gol. Dar totuşi vă promite că veţi fi în culmea fericiri după ce veţi inhala acea fericire invizibilă. O să ajungem să ne căutăm fericirea în tot, până şi într-o librărie online.
În curând vom fi ahtiaţi după fericire, pentru că nu mai ştim să cautăm fericirea în lucruri mărunte. O să înnebunim, căutând-o la alţi şi nu la noi. Pentru că fericirea ţine de tine, nu de altă persoană, în definitiv. Dacă tu cu tine nu poţi fi fericit. Nimeni altcineva nu v-a reusi să ţi-o ofere. Iar mai apoi ce vei face, vei zace gol pe o bancă în parc, aşteptând fericirea altora sau vei căuta forţa de a-ţi construi propria fericire pe care nimeni nu ti-o va mai lua?

Maktub.

Aşa a fost scris. Sau poate nu. Nimeni nu ştie exact ce le va rezerva viitorul. Defapt tot ce conteaza acum este prezentul, doar atât. Nu trecut, nu viitor. Doar prezent.
În principal, femeile tind să se ancoreze în trecut, ignorând prezentul şi visând la viitor. Barbaţii sunt mai realişti din punctul ăsta de vedere, de cele mai multe ori ei se gândesc la momentul actual, prezentul prezent. Pentru ei chiar şi ziua de mâine înseamnă viitor şi nu ar avea rost să risipească şansele unei partide bune pentru a se gândi dacă mâine va fi cineva care le va face micul dejun.
Am auzit de multe ori fraza asta "aşa a fost scris", sunt zile în care chiar cred acest lucru. Mi se pare că totul merge dupa un plan macabru unde noi suntem doar nişte păpuşi cu sfori. Ne bălăngănim prin viaţă fără vlagă urmând un traseu cunoscut numai de forţele divine. Sunt zile când consider că totul ce se întamplă în viaţa noastra se întamplă cu un scop şi că orice întamplare fericitî sau tristă din viaţa noastră a fost pusă în momentul ală intenţionat pentru a ne învăţa lecţia. Uneori lecţia doare atât de tare, că trebuie să te târăşti până la următorul capitol a vieţii tale. Dar şi când te ridici, se ridică un om de fier, rece ca o piatră de mormânt şi dur ca granitul.
Sunt zile când cred că eu controlez tot ce mi se întamplă iar dacă eu văd partea plină a paharului, atunci aşa este situaţia. Sunt momente când mă agăţ de clipe, de oameni, de obiecte doar pentru că pe moment îmi oferă satisfacţie dar nu îmi ofera siguranţa de care am nevoie.
Un prieten m-a facut să mă gândesc dacă două persoane care nu s-au văzut niciodată pot avea o conexiune. O legatură dincolo de raţional. O chimie dincolo de distanţă, de Viber şi Facebook.

Am stat mult să mă gândesc la asta. Nu e un subiect pe care l-am abordat niciodată pentru că niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu atrasă foarte puternic şi să simt o legatură puternică cu cineva pe care nu l-am văzut decât în poze. Sunt genul de persoană Toma necredinciosul şi trebuie să am ceva palpabil să fac o legătură. Aşa cum în mometul de faţă sunt pe lângă tot ce ţine de iubire, dragoste şi inimioare. Sunt un pic incapabilă să fac conexiuni până şi cu oamenii care sunt lângă mine. Dar să vorbim de legaturi dincolo de raţional cu cineva de la sute de km. Atracţia poate să existe, nu neg, dar totuşi să se faca o legătură între două persoane straine, mie îmi sună deja a supranatural. Aici vreau să introduc termenul de "Maktub" sau "aşa a fost scris" un termen arab pe care în situaţia de faţă îl atribui. Consider că dacă nu era undeva scris, habar nu am unde, ca tu cu persoana respectivă să vorbiţi, nu se întâmpla. Adică în momentul de faţă sunt în una din zilele alea unde consider că nimic nu e întâmplător şi dacă tu Gheorghiţă ai început să vorbeşti abia acum cu Anica e pentru că ceva dincolo de raţional aşa a vrut să fie. Ce mai zici că peste 3 zile ieşi şi la întâlnire cu ea, chit că
4 ani te-a ignorat complet. Ceva trebuie să fie mai complex decât gândirea noastră mediocră de s-a întâmplat tocmai acum aşa. Aşa şi cu legăturile dintre persoanele care nu s-au văzut niciodată dar simt o atracţie fantastică între ele. Ceva, undeva, a conspirat să se întâmple aşa. Iar daca tu, cel care citeşti acum asta, paţeşti acelaşi lucru, fă bine şi traieşte-l. Poate nu vei mai simţi niciodată această coincidenţă stranie. O coincidenţă straniu de frumoasă.

Make-up try: Superwoman

Nu pot să mă scuz pentru absenţa mea de pe blog. Dar în viaţa fiecăruia din noi, apar momente, goluri în care inspiraţia dă rateuri. Te simţi prost, foarte rău şi aştepţi să treacă. Asta s-a întamplat la mine. Am aşteptat şi inspiraţia a revenit.
De curând am câştigat pe pagina de facebook a Iguanitzei un premiu ce mi l-am dorit foarte mult. Premiul a constat într-o paleta de farduri 120 de la Bhcosmetics, un kit pentru sprâncene şi un kit de gene false, smocuri plus adeziv. Premiul a fost oferit de cei de la Farduri colorate. Le multumesc, mai ales Alexandrei care m-a ales şi mi-a îndeplinit o parte din visul de a mă perfecţiona în arta make-upului. Restul visului depinde exclusiv de mine.
Aşa că am decis ca prima postare după vacanţa prelungită a mea pe blog să fie chiar un make-up realizat cu ajutorul paletei. Nu este primul pe care îl încerc, dar este primul care mi-a reuşit cât de cât. Ştiu că mai am multe de învăţat, încă nu stăpânesc bine tehnica blenduitului dar mă străduiesc să ma prind cum stă treaba. Încă mai am de învăţat cum să amestec cât mai uniform culorile dar cu timpul voi învăţa. Cu răbdare şi perseverenţă, voi ajunge un mic guru. Nu pentru alţi, dar în primul rând pentru mine. Nu voi mai fi nevoită să dau bani grei să mă machieze altcineva.
Am decis ca machiajul de astazi, prima încercare serioasă să fie o adaptare, o interpretare a lui Superman dar variantă feminină. Astept sugestii, sfaturi şi păreri. Le accept cu mult drag plus că sfaturile mă vor ajuta pe viitor să iasa totul mult mai bine. În continuare vă las cu câteva poze. Sper să vă placă.

It's a plane, no it's a bird..oh no It's Superwoman.

Ce ne spunem când ne vorbim.

E noapte, doar lumina veiozei din sufragerie se revarsă în toata casa. Ea aşteapta  pe canapea cu un pahar de vin roşu şi o melodie de-a lui Cohen în surdină. Cred că era Dance me to the end of love, prea bună coincidenţa. Aşteptarea asta o termină, e nerăbdătoare să prindă sfârşitul, să treacă de el şi să se simtă eliberată parcă, defapt s-ar simţi doar proastă. Încă o dată a fost proastă.
E trecut de ora 12, sticla de vin e pe terminate iar uşa se deschide brusc şi zgomotos. Buimac el cauta întrerupătorul, dar îl anunţă o voce din cealaltă cameră să nu aprindă lumina. Să lase aşa, să fie mister şi în ultima lor discuţie serioasă. Aşa vroia ea, să plece şi să lase în urmă tot.
Îl cheamă în sufragerie şi îi spune să îşi aducă şi un pahar, discuţiile curg mai bine când sunt amenstecate cu vin. O ascultă, macar acum să facă ce spune ea. Tensiunea între ei este alarmantă, dacă s-ar porni o alarmă ar trezii tot blocul. Amândoi simt că această discuţie se poate termina frumos sau se poate termina cu ţipete, lacrimi şi uşi trântite. Ultima variantă este mai plauzibilă. El a anunţat-o că vrea să îi spună ceva şi să încerce să nu se mai poarte aşa frumos cu el. Ea nu înţelegea ce se întâmplă dar a acceptat să vorbească deschis cu el.
El şi-a turnat vin, până şi vinul şi-a lăsat lacrimile pe pahar, semn că seara asta e ultima. Şi vinul îi plânge. De ce nu ar plânge şi ei, sau mă rog ea.
Se aşează lângă ea şi o priveşte, nu spune nimic încă, nu poate, simte că îşi pierde vocea şi cuvintele nu ies, fără să vrea rămâne mut în faţa ei. Oricum mereu rămânea mut când o avea în faţă, mereu veselă şi copilăroasă. Dar în seara asta era sobră şi distantă, aştepta doar verdictul unei morţi anunţate. Moartea dragostei lor, care în viziunea ei era de mult pe moarte dar niciodată nu a îndraznit să o deconecteze de la aparate. Nu putea, nu concepea lumea fără să îl vadă, fără să vorbească cu el, fără să îi spună măcar un bună. Era legată de el, însă ştia că şfârşitul cu cât îl amâni cu atât e mai dureros. Dar nu îi era frică de durere, ci mai degrabă de un nou început.
El îşi drege vocea şi încearcă gâtuit să îi spună ceva:
 - Aş fi vrut să nu se întâmple asta niciodată, dar din păcate te-am înşelat.
 - Ştiam, însă dacă te întrebi de unde, să ştii că nu te-a trădat nici un prieten, simţurile mele au luat-o razna, simţeam că te-ai rupt de mine, ai smuls o bucată din mine, nu mai erai legat în nici un fel de inima mea. Intuiţia feminină urla în mine că e timpul să deconectez aparatele, şi să încep ritualurile de îmormântare.
 - Dacă vrei să ştii, îmi pare rău.
 - Şi mie îmi pare rău, nu de tine, ci de mine, am încercat să ţin legat de mine ceva ce nici măcar nu îmi aparţinea. Ceva ce niciodată nu mi-a aparţinut.
 - Ştii bine că nu este aşa.
 - Nu mai ştiu nimic. Ne-am rănit de atâtea ori, doar pentru a ne vindeca, apoi ne-am rănit iar. Ne-am sfâşiat pentru a ne întregi. Dar după fiecare greşeală nu mai eram întregi, aveam crăpături. Mai mici, mai mari, mai vizibile sau nu, ele erau acolo. Cu fiecare greşeală a mea sau a ta, dragostea mai pierdea câte o luptă.
 - Ba ştii, te-am iubit.
 -Exact, m-ai iubit sau poate nici tu nu ştii ce ai simţit sau nu pentru mine. E o vorbă, cine nu înghite infidelitatea să o scuipe. Mă ştii că nu am stomac tare să rumeg aşa ceva. De ce să înghit ceva ce ţi-a făcut plăcere. Ceva ce te-a făcut să vibrezi mai mult decât o fac eu. Dacă eu eram totul, de ce ai vrut ceva mai mult decât totul?
 -A fost o greşeală, una de care nu sunt mândru.
 - Nici nu trebuie să îmi spui cum te simţi se vede pe faţa ta, ţi-a picat bine, aşa că tot ce îmi rămâne e să fac un duş rece şi să deconectez sentimentele mele de nesentimentele tale. Dar las bucăţi de suflet de care să ai grijă, nu le mai vreau, sunt colţuroase, mă înţeapă. Să le mai uzi din când în când cu amintiri să nu se usuce.
 - Eşti atât de radicală.
 - Ţi se pare, încerc să îmi spăl şi eu păcatele, lăsându-te cu păcatele tale. Eu mi le cunosc şi le regret, însă tu mai ai până să le conştientizezi.
 - Mă dor vorbele tale.
 - Să nu te doară, să nu te îmbolnăveşti şi tu de prea multă afecţiune, daunează grav fericirii. Mai bine că ai din nou fluturi în stomac, sper să îţi facă pui şi să dai şi altora mai puţini norocoşi.
 -Nu vreau să te pierd.
 - Oh, ce vorbe mari spui, nu ai cum să mă pierzi pentru că nimeni nu aparţine nimănui. Dar dacă spui asta, ne-am pierdut de mult, unul pe altul şi ne-am regăsit şi pierdut iar, cred că de data asta de tot.
 - Nu îmi place atitudinea ta, ai început să plângi, de ce mai plângi acum?
 - Pentru cât de naivă am fost, pentru optimismul meu care nu a fost molipsitor, nu te-am molipsit cu dragoste dar oricum lacrimile mele nu te mai interesează. Sunt ale mele acum, le vărs şi ma vindec.
 - Vreau să te vindec.
 - Nu ai cum, de vindecat mă vindec singură, dar vorbeşti atât de mult încât simt că îţi mănănc din timpul cu noua ta ocupaţie, pentru că m-aş înneca să o numesc iubită, m-aş sufoca şi m-aş sparge în bucăţele.
 - Dar nu este nimeni.
 - Dacă nu este nimeni, ce ar fi să ne scufundăm şi să spălăm greşelile, să fim goi, dezgoliţi de minciuni şi răutate, de vorbele grele ce le-am pasat de la unul la celălalt. Dar ştii bine că, orice am face craterele din inimă nu se umplu cu spuma din cadă, nici cu speranţe şi nici cu vorbe. Acum totul ar fi în van, aşa că mai bine ţi-ai trăi povestea departe de mine. Poate meriţi pe cineva întreg, nu în cioburi.
 - Dar tu eşti întreagă pentru mine.
 - Eram, ce ciudat e, când ne avem, nu ne vrem iar când suntem pe punctul de a pleca pe drumuri separate ţinem cu dinţii unul de celălalt. Nu mă pot compara cu aia, probabil e incomparabilă atâta timp cât a reuşit să te răpească de lângă mine.
 - Dar aici e vorba de noi doi.
 - Nu, sintagma noi doi a dispărut de mult, acum există, voi şi eu. Ce ciudat e să spun voi, atât de plastic şi inestetic sună. Îmi zgârie rămăşiţa de suflet pe care o mai am. Gata, să terminăm comedia asta în care mă simt o păpuşă.
 - Să spun că nu mai am nevoie de tine?
 -Să spui, să araţi cam tot aia e, nu disting care doare mai tare, suferinţa din iubire nu o pot împărţi cu tine. E doar a mea, ciudat e că asta chiar nu o pot împărţi.
 - Atunci nu mai am nevoie momentan de tine.
 - De ce momentan, crezi că maine sau peste o lună vei reuşi să distingi ce înseamnă pentru tine inima ce ţi-o las pe noptieră? Sau peste un timp, ocupaţia ta se va ocupa de altul, mai fascinant şi mai gol ca tine?
 - Gol?
 -Da, ştii tu gol, fără urme din trecut, fără însemnele unei foste amintiri, amprentele mele, pe fiecare centrimetru din dermul tău. Aş vrea să îţi dau un înălbitor să speli tot, să stergi fiecare picătură din mine. Dar înainte să faci tu asta, aş face-o eu, te-aş dezrădăcina din inima pentru că un ciot niciodată nu va da o creangă noua. Iubirea cu care te-am legat de mine, orice as face oricum va ramane acolo, intr-o camera inchisa cu lacat. Dar nu va mai inflori niciodata, nu cu lacrimi sau cu amintiri.
 - Dar poate nu vreau să sterg nimic, nu vreau să fiu gol.
 -Dar vei fi, pentru mine, pentru noi, pentru voi.
Lacrimile îi şiroiau pe faţa mică şi roşie. Suspina şi privea în gol, cu gândurile duse departe în alte vremuri.
El fuma vizibil nervos, ura situaţia de care amândoi erau vinovaţi, nu au ştiut să stea legaţi atunci când erau legaţi. Atunci vroiam libertate, acum vor să fie legaţi, dar timpul a trecut. Cea pe care nu vroia să o piardă, l-a pierdut ea pe el, s-au pierdut în lupta pentru cine are greşeala supremă. S-au minţit, jignit, înşelat şi rănit.
Amândoi privesc în gol dar nu în acelaşi gol. Bucăţi din suflet zac pe jos, ea pleacă, încercând să nu calce pe ce o dată era tot ce îşi dorea. I-a lăsat inima pe noptieră, ar putea să o ardă, aşa ar deveni şi ea mai caldă. Însă nu pentru el...