Filmul zilei : RoboCop

Luni am fost la film şi am ales să mergem la RoboCop, am ales filmul deoarece când eram mică mereu am fost fascinată de el, de acel poliţist jumătate om, jumătate maşină. Povestea în mare parte este aceeaşi ca şi cea din 1987 cu mici modificări poate ale numelor şi poate a acţiunii. Însă dacă stau să mă gandesc nu foarte multe s-au schimbat. Acelaşi Alex Murphy, unul dintre cei mai buni poliţisti ai Detroit-ului, cu un partener la fel de curajos încearca să afle care din poliţişti fac trafic de arme.
Făcând referire la filmul din 1987, în acela Alex o avea ca parteneră, pe Anne, în filmul din 2014 locul i-a fost luat de Jack. Însă indiferent de cine i-a fost partener, Alex este în centrul atenţiei după ce mergând pe o pistă bună, e pe cale să îi prindă pe cei care făceau trafic de arme plus pe capul reţelei, Antoine Vallon. Dar se pare că Vallon e cu un pas înaintea lui Alex şi îi va "tuna" maşina cu o bombă. Aceasta va exploda şi îl va extermina pe Alex ca şi om, dar nu ca şi maşină.
Acţiunea se petrece în anul 2028, o vreme când androizii au luat locul armatei, aceştia fiind indispensabili în misiunile din Arabia Saudită. Fiind o era a roboţilor, viaţa lui Alex Murphy primeşte o şansă, să devină jumătate om, jumătate maşină (bine mai mult de jumătate va fi maşină).
Sellers de la OmniCorp va finanţa proiectul crezând că va da lovitura, însă lucrurile nu vor merge cum se aştepta şi RoboCop/Alex îşi va rezolva singur "moartea". Dar ceea ce v-am spus este o idee sumară a filmului, vreau să descoperiţi voi cum se va termina.
Mi-a placut, efectele speciale nu prea au fost pentru anul 2028, însă totuşi m-a făcut să zbor departe cu gândul la faptul că în viitorul apropiat vom avea şi noi pe străzi şi în casă androizi care mai de care, ajutându-ne la treburi şi lucruri banale. Asta e viitorul şi trebuie să ne conformăm. Îl recomand, celor care au văzut varianta veche şi vor ceva mai modern.
În rolul principal a jucat Joel Kinnaman(Alex), Jack a fost jucat de Michael K. Williams. Sper să îl urmăriţi şi voi şi să îmi spuneţi cum vi s-a parut.

Scrisoare pentru un tata plecat in ceruri.

Draga tata,

Astazi, 30 ianuarie se implinesc 3 ani de cand tu ai plecat din vietile noastre, poate prea fulgerator, poate prea brusc, poate dintr-o prostie. Nici pana in ziua de azi nu mi-am raspuns la multe intrebari, unele evenimente ce au avut loc de curand m-au facut sa imi pun si mai multe intrebari. De curand draga tata, s-a petrecut o tragedie in Apuseni unde au murit doua persoane din cauza incompetentei autoritatilor. Apoi mi-au venit in minte intrebarile alea firesti, daca ajungeau mai repede traiau, la fel ca si in cazul tau daca ajungea Smurdul mai repede, nu iti scriam scrisori si sa le arunc in van cu speranta ca poate totusi le citesti. Mereu o sa am urma asta de indoiala in suflet si mereu o sa mi se umple ochii de lacrimi cand rememorez acea zi in care tot paradisul meu s-a transformat intr-un iad din care nici acum nu am scapare.
Se spune taticule, ca timpul vindeca ranile dar bag de seama ca cine a spus asta nu prea a experimentat intalniri cu moartea in viata lui. Nu a dat mana cu destinul frant de o moarte rapida ce lasa in urma numai durere si foc. Timpul nu vindeca ranile, le lasa deschise, doar te face sa constientizezi adevarul, de fiecare daca cand imi aduc aminte tot cursul zilei de 30 ianuarie 2011, simt tot mai bine adevarul, imi curge prin vene si nu pot sa il opresc, ma chinui sa ies din carusel dar pana nu isi termina cursa si te vad din nou fara suflare nu pot sa opresc valul de amintiri.
 Doare atat de tare, mai tare ca in primul an si mult mai tare decat anul trecut, durerea parca e direct proportionala cu timpul desi ar trebui sa fie invers. Acum ma doare, de imi vine sa rup carnea de pe mine, sa urlu, sa imi urlu durerea muta de atata amar de vreme. Sa rup o zi din viata mea sa te mai pot strange o singura data in brate. Atatea au ramas nespuse incat in unele zile ma inec in lacrimi pentru ca nu am cui sa i le mai spun. Am fost bolnava, aceasi boala ce m-a secat de viata si la 14 ani, o boala fara nume, ce ma opreste din multe lucruri, atunci ai fost cu mine, ma tineai strans la piept si imi spuneai ca o sa treaca, acum nu mai esti sa ma incurajezi, nici macar in vis nu vrei sa imi apari. Acum sunt mai bine dar tot fara nume a ramas boala de care se pare sunt legata. Toti doctori imi dau alte diagnosticuri dar m-am saturat sa ma plimb de la unul si altul cand tu draga tata, nu umbli cu mine, nu spargi piatra in patru numai ca sa fiu bine.
Doare, al naibi de tare, ca nu esti langa mine cand am nevoie de tine si nu sunt geloasa cum ar crede multi ca sunt pe cei care au un tata, defapt tuturor le spun sa isi pretuiasca parinti pentru ca intr-o clipa ii pot pierde si raman apoi atatea cuvinte nespuse ca iti seaca sufletul si il fac sa arda de durerea cuvintelor nespuse.
Imi lipsesti atat de mult incat dorm cu o poza de-a ta sub perna, erai la masa si iti savurai cafeaua, erai fericit. O sarut in fiecare seara si ma rog sa iti fie tarana usoara. Inca nu m-am obisnuit ca singurele lucruri pe care le mai pot imbratisa sunt pozele si amintirile cu tine. O port cu mine mereu, imi da un sentiment de siguranta, de protectie, la examene imi da curaj si ma face sa cred ca pot sa razbesc oricand.
Mama stie ca sunt tare, ca eu am ramas stalpul casei insa de cand m-a lovit si pe mine boala am devenit sau mai bine zis am redevenit sensibila, parca din ce in ce mai tare mie dor de tine. Intr-o seara mama a visat ca ai venit acasa si eram amandoua in bucatarie, cand ne-am vazut noi doi am fugit unul in bratele celuilalt si am cazut amandoi in genunchi si am stat imbratisati de parca nici moartea nu putea sa ne desprinda, s-a trezit plangand, am plans si eu cand mi-a povestit, cred ca cer prea mult sa mi se implineasca visul asta, e un vis imposibil.
Adorm plangand si ma trezesc parca ma bine, noaptea e cea mai grea, mai grea ca ziua, noaptea realizez adevarul care se destrama sub zorii zilei. Poate par nebuna dar sunt zile cand nu bag de seama m-am obisnuit sa nu fi, dar sunt zile in care atat de tare ma loveste adevarul ca ma ingenuncheaza, ma face sa imi smulg inima si sa anesteziez durerea ce o simte. Cred ca in zilele in care nu simt nimic am sufletul anesteziat, e sub anestezie generala, e intepenit, dar cum trece efectul cum doare, doare de iti face inima sa lacrimeze cu lacrimi de sange. Multi poate nu inteleg de ce inca sufar dar nimeni nu o sa inteleaga ce legatura stransa am avut noi doi, cat de legati suntem incat daca ma chinui pot sa iti simt inca mirosul prin casa. O legatura care nu dispare cu omul, ramane si dincolo de moarte.
Au trecut 3 ani si vor mai trece dar tata, nu uita mereu te voi iubi.

Cu drag, a ta gogoasa

Larisa.

Coccolino cel pufos

A doua campanie la care am participat a celor de la BuzzStore si am fost surprinsa ca am fost aleasa printre cei 500 de participanti. Campania Coccolino se adresa si femeilor si barbatilor de o potriva si ne cerea sa testam cele doua balsamuri in editie limitata Coccolino Sensation.

Colentul a ajuns chiar inainte de sarbatori asa ca m-am putut bucura de prospetimea balsamurilor de Craciun. Cele doua balsamuri vin in hainute de sarbatoare frumos colorate, cel mov cu aroma orhidee si afine si cel roz cu aroma de floarea pasiunii si fructe rosii.

Miros senzational si isi merita fiecare banut. Pe langa cele doua balsamuri in coletul frumos ambalat, un calendar cu ursuletul Coccolino, o ramurica de brad si un urs de plus Coccolino, care s-a alaturat gastii Coccolino pe care o am.

Daca vreti si voi sa participati la urmatoarea campanie care va incepe pe 27 ianuarie nu trebuie decat sa va inscrieti AICI. In continuare va las cu filmuletul meu de prezentare al coletului si cateva poze.

Impresii SuperBlog de pe "margine"

După două luni obositoare, prima mea experiență oficială de blogger a luat sfârșit, a fost a treia ediție la care am participat și cred că și ultima. Am obosit prea tare în aceste două luni, că a fost doar Superblogul, că a fost boala mea sau amândouă nu știu însă am obosit.
Am spus că sunt impresii de pe margine pentru că anul acesta nu am fost la gală din multe motive. Primul din ele ar fi sanătatea, pe la proba 11 s-a întâmplat inevitabilul și ca o viitoare ingineră ce sunt m-am intoxicat la un laborator de chimie, să spun așa am tras pe nas niște HCl și am ajuns la urgențe plus o lună jumătate stare de covalescență. Nici acum nu sunt încă bine însă față de acum o lună jumătate sunt de o mie de ori mai bine. Asta a fost unul din motivele pentru care nu am putut veni la gală, crizele mele neașteptate de rău + dieta drastică pe care a trebuit să o ţin m-au făcut să rămân acasă și să urmăresc gala pe RadioLynx. Un alt motiv e acela că într-un fel sau altul gala s-a suprapus cu o dată fatidică pentru existența mea, aceea zi în care ar fi fost ziua de naștere a tatei, 6 decembrie, din păcate, în perioada acelei zile, nu îmi poate sta capul la distracție, iar ca să fi mers și să îi necăjesc cu starea mea pe superbloggeri, nu ar fi fost frumos.
Cine mă cunoaște, sau a mai citit câte ceva pe blog, știe că tatăl meu a decedat acum 3 ani, relația între mine și el fiind una foarte strânsă, sufăr și mă doare de fiecare dată când i se apropie ziua lui sau ziua în care a plecat poate spre un loc mai bun.
În mare, acestea au fost motivele nevenirii mele la Straja deși mi-ar fi placut enorm de mult să o revăd pe Claudia, zâna noastră de la SuperBlog,sa revad câțiva dintre bloggerii pe care i-am cunoscut anul trecut și cu care m-am revăzut anul acesta prin luna mai (Andrei și Emil) . Mi-ar fi plăcut să o cunosc pe câștigătoare, i-am urmărit evoluția în competiție și vă pot spune cu mâna pe inimă că merita să câștige, așa că nu pot decât să îi mulțumesc Danei, pentru articolele minunate pe care le-a scris și ni le-a dăruit spre citire. Mi-ar fi plăcut să revăd oameni frumoși și să cunosc alți la fel de frumoși.
Am urmărit gala pe internet și am văzut pozele, întradevăr bloggerii știu să se distreze și oriunde o fac, o fac bine. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo însă carul cu necazuri s-a răsturnat în ograda mea, așa că nu mi-a rămas altceva de făcut decât să privesc și să suspin în sufletul meu că nu sunt acolo.
Însă competiția mi-a lăsat și un gust amar la unele probe, nu spun că am scris excelent însă la unele probe m-au dezamăgit notele și m-am enervat și iar mi-am făcut rău.  Nu sunt sigura și nu vreau sa dau cu parul dar aș sugera ca pe viitor sponsorii să nu știe ce note s-au dat la celălalte probe, să nu aibă sursă de influențare. Cred că așa este cel mai corect față de toată lumea. Sunt mulți bloggeri buni care au renunțat din cauza notelor mici la unele probe, este și normal, ei deja își știu nivelul, eu încă nu îmi știu nivelul, nu știu cât valorează ce scriu, însă știu că pentru unele probe mi-am stors fiecare neuron pentru a ieși un articol bun și mai apoi mă trăsnește nota.
Dar lăsând părțile negative la o parte, am fost finalistă, am aflat că super puterile mele și a blogului sunt răbdarea si ambiţia, nu am renunţat nici atunci când abia puteam să stau pe scaun şi cu o mână scriam şi cu o mână mă ţineam de stomac. Aşa că printre greţuri şi dureri atroce de stomac am răzbit şi am ajuns la final.
Poate până la primavara mă răzgândesc şi particip iar, nu de alta însă petrecerii  Superbloggerilor îi lipseşte cu desăvârşire o roşcată! Aşa că până la  primavaraă să ne citim cu bine dragi superbloggeri frumoşi.

O, tu dulce Doina. (28)

Mama este persoana cea mai de preț pentru mine, iar acest lucru se reflectă atât în personalitatea mea cât și în modul meu de gândire și comportare. Mama mereu mi-a dat sfaturi bune și m-a îndrumat să fac tot ce este mai bun, când aveam o problemă mama îmi sărea în ajutor și îmi ștergea lacrimile.

Așa a făcut și când ajunsă la vârsta adolescenței am descoperit cu pași mărunți arta machiajului și dacă la început am fost nepricepută, pe parcurs m-am perfecționat. Dar niciun machiaj nu este complet fără un demachiant potrivit. De aici începe aventura mea cu Doina, "prietena" mea de nădejde din geanta care mă salvează ori de câte ori am nevoie de un retuș sau o schimbare completă. 

Cum spuneam în anii adolescenței am început să folosesc machiajul, am început prin a-mi cumpăra farduri, rimeluri și am ajuns mai târziu la fonduri de ten și tuș. Însă toate acestea nu se dădeau jos, încăpățânate din fire se întindeau și nici cel mai scump săpun nu își făcea pe deplin treaba, așa că mama văzându-mă în câteva zile plouată și cu fața aspră de la atâta săpun, s-a gândit să îmi facă un cadou și mi-a făcut o sticla de Doina clasică, o crema revitalizantă și nu doar atât, un demachiant excepțional. Multă vreme am folosit-o pe cea clasică, astfel demachiantul meu în orice situație era Doina clasic.
Însă fiind sticla cam măricică nu puteam să o iau oriunde, mai ales la petreceri, iar după o noapte zbuciumată parcă preferam sa fiu fresh și să mă demachiez înainte să plec acasă, așa că am încercat să îmi torn în sticluțe mai mici, însă parcă nu îmi plăcea, dar nici nu vroiam să renunț la ea. Așa că am căutat și întrebat și tot mama mea cea dragă a venit cu soluția, mi-a adus în dar Doina, emulsia cu lăptișor de matcă, o sticluță considerabil mai mică, cu un conținut roz, o formă inedită, perfectă pentru gențile mele, mirosul se asemană cu a celei clasice dar parcă asta îmi plăcea mai mult. A fost dragoste la prima vedere, textura se potrivea perfect cu tenul meu, îl lăsa catifelat și proaspăt. Încă o dată mama a venit cu o idee bună și mi-a salvat pielea, la propriu. Mi-a povestit că și ea și bunica, chiar au folosit-o și mereu au fost mulțumite, iar prețul este unul modic pentru minunile ce le face Doina. 

Și acum la 21 de ani, "prietena" mea din poșetă și prietena mea , mama, îmi sunt alături ca în anii adolescenței și se îngrijesc de mine ca să arăt bine și să mă simt bine. 

Iar modul inedit prin care Farmec promoveaza mezina familiei Doina, mă face să fiu mândră că folosesc un brand românesc, un brand cu tradiție, un brand adevărat. Colaborarea cu KREM, îi aduce Doinei numai cuvinte de laudă din partea mea, iar la sfârșitul articolului că tot este 1 Decembrie, la mulți ani România, la mulți ani Doina, să fi în continuare brandul cu tradiție cu care ne-ai învățat.

Aricol scris pentru SuperBlog 2013

Colaborăm sau nu? (27)

Imediat se termină încă o ediție SuperBlog și mi s-a pus problema colaborărilor atât online cât și offline. Ca și blogger începător (doar cu numele), deși am blogul din 2009, tot blogger începător mă pot numi deoarece până acum m-am ocupat doar de postări personale, puține fiind postările cu un iz de promovare.
De anul trecut m-am apucat de colaborări cu diverse firme și blogul și-a schimbat un pic macazul cred eu în bine, a devenit mai citibil și mai versatil. Dacă până atunci era un blog exclusiv pentru și despre literatură acum blogul a primit pe el articole de la îmbrăcaminte, beauty până la IT.
După părerea mea colaborările sunt esențiale în viața virtuală a unui blogger deoarece astfel își poate crește rank-ul pe care majoritatea încearcă să și-l crească prin orice metode. Pe lângă asta, colaborările dintre firme și bloguri sau de ce nu între bloguri ajută să se facă cunoscute bloguri mici și noi apărute.
Pentru o companie care optează pentru o colaborare, avantajele implică promovarea produselor, testimoniale adevărate ale produselor deci credibilitatea crește simțitor apoi în principal promovarea firmei în principal. Până acum am colaborat cu firme ce comercializau bijuterii, cosmetice și lentile de contact. Dacă revin la ideea inițială a blogului, am avut și colaboratori literari ca unele librării, ce mi-au încredințat sarcina să promovez o carte și să îi fac un rezumat pentru a convinge oamenii ce citesc dacă acea carte merită cumpărată.
Avantajele unui blogger într-o astfel de colaborare este și aceea că au ocazia să testeze și să promoveze produse noi și inovatoare, s-a întâmplat să se dorească promovarea unor produse ce nici nu au ieșit pe piață, un lucru ce pe un blogger îl cataloghează exclusivist.
Mai sunt colaborările între bloggeri, aceste colaborări avantajează blogurile mici deoarece, având un parteneriat cu un blog mai mare, instant îi aduce și pe ei în lumina reflectoarelor și le crește popularitatea.
Ar mai fi un mod de parteneriat și acela a partenerilor media, acela care promovează articole sau bloguri prin intermediul altor bloguri sau site-uri care se ocupă cu așa ceva.
Un altfel de colaborare este aceea în genul site-ului Zelist. Dacă sunteți de ceva timp în 2.0 atunci știți că Zelist este ,ca să spun așa, o bază de date cu bloguri și site-uri. Foarte simplu te înscrii și afli unde te afli în ierarhia lor din multitudinea site-urilor înscrise. Și eu sunt înscrisă și nu am mai verificat de mult pe ce loc mă aflu. Așa că având ocazia asta, am verificat și am văzut că am mai crescut. Însă nu mult, asta înseamnă că nu prea m-am implicat în comunitatea 2.0.  Rău pentru mine zic, însă pe viitor vreau să mă implic mai mult și să încerc să îmi ridic blogul pentru că a devenit o parte din mine.
În concluzie colaborările sunt esențiale pentru susținerea unui blog pe linia de plutire, dacă vrei să intri cu dreptul în lumea bloggingului este cel mai indicat să începi prin colaborări între și cu bloggeri. Apoi crescând, poți începe colaborările cu firme și companii.
Dacă îți iubești blogul, începe să colaborezi, să crești și să ajungi în top.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Te iubesc pentru că te iubesc. (26)

“Te iubesc pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta”. 

Totul a început ca o poveste de prietenie, îți aduci aminte cum mă căutai cu privirea deși tu nici măcar nu știai cine sunt, cum arăt și ce vreau de la tine. Ne căutam amândoi privirile flămânde de afecțiune. Însă totul s-a rezumat la o prietenie pentru o lungă perioadă. Erai băiatul misterios iar eu fata misterioasă, amândoi încercam să ne descoperim în fiecare zi, până când ne-am descoperit și am ajuns prieteni. Din prieteni am decis să ne acordam o șansă, pentru că la fiecare final de căutare, vânătorul își ia recompensa. Comoara noastră este iubirea ce a fost liant în relația noastră atâta timp și care va fi ligantul ce ne va ține în continuare împreună. 

 Iubesc să fiu eu în preajma ta, să îmi vezi fața fară masca aspră de gudron, masca zâmbitoare sub care se ascunde o ființă plăpândă, ce cerșește alene iubire. Cu tine pot să fiu plângăcioasă, copilăroasă, glumeață. Pot să râd isteric și să mă țin de nas să nu chițăi sau pot să fac pe supărata doar doar să mă împaci. 

Ai reușit să spargi zidul ce l-am format în jurul meu după toate avalanșele de necazuri ce s-au petrecut în viața mea. Ai știut cum să îmi vrăjești inima bolnavă, inima ce până la tine era în comă. Dacă la început mi-a fost teamă că o să pleci, o să pleci ca restu, o să fugi de adevarata față a paradisului meu devenit iad, acum știu că vei fi cu mine, mână în mână, vom pășii cu dreptul spre o viață frumoasă.

De tine nu mi-e rușine să mă plimb somnoroasă și ciufulită prin casă, să nu îmi fac patul și să mă trântesc în pat dacă mi s-a făcut somn. Cu tine pot să mă văd și nemachiată și să mă privești la fel ca și atunci când mă pregătesc cu orele pentru întâlnirea cu tine.

Iubirea nu întreabă niciodată dacă ești sărac sau bogat, dacă ești pregătit sau nu. Iubirea vine, te lovește și nu mai pleacă. Mi-a fost frică și poate uneori încă îmi e de relație, de tot ce implică ea. Defapt și ție îți e, mereu ți-a fost, ai fost rănit și nu mai vrei dar cred că Eul meu adevărat ți s-a dezvăluit din prima clipă în care m-ai strâns în brațe. M-ai strâns atât de tare încât am știut că nu era o coincidență că ne-am cunoscut.

O iubire nu înseamnă numai îmbrățișări și sărutari și hai să arătăm lumii ce mult ne iubim. Este mult mai mult, este devotament, încredere, comunicare și nu în ultimul rând prietenie. Dacă ești prieten cu cel de lângă tine ,relația nu are cum să meargă decât foarte bine. Restul sunt mici ajustări ca relația să nu scârțâie pe la încheieturi, mai pui o îmbrățișare, mai merge ceva timp, mai dai un sărut mai merge un pic și tot așa. Este un mecanism și dragostea asta, unul cu multe roți dințate, un angrenaj, în care toate sunt puse în funcțiune de un generator, inima! Fără ea ce ne-am face, ea pune toate rotițele dragostei în funcțiune și se învârte și se învârte și uite așa pornește relația și dragostea.

Tu ești El din viața mea, iar eu sunt Eu când sunt cu tine, fără măști și fără ascunzișuri. Un Eu simplu și complex, un Eu comun și necomun. Mă transform și redevin eu, cea mai pură formă a mea. Una în care totul este așa cum vezi, de aceea îți mulțumesc că lângă tine sunt eu. Pentru că dragostea nu pot să mi-o exprim oricum, meriți, dragul meu, ca citatul "Te iubesc pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta" să troneze pe biroul tău, să te gândești în fiecare clipă la prima zi când m-ai văzut, prima dată când inima a luat-o pe alte căi și ai ajuns să mă placi mai mult decât era trecut în agendă. Să mă iubești. În cazul acesta cei de la Luxurygifts.ro mi-au sărit în ajutor și citatul va domni peste tot biroul tău să te gândești la mine, la tot ce însemn Eu.

Articol scris pentru SuperBlog 2013