Impresii SuperBlog de pe "margine"

După două luni obositoare, prima mea experiență oficială de blogger a luat sfârșit, a fost a treia ediție la care am participat și cred că și ultima. Am obosit prea tare în aceste două luni, că a fost doar Superblogul, că a fost boala mea sau amândouă nu știu însă am obosit.
Am spus că sunt impresii de pe margine pentru că anul acesta nu am fost la gală din multe motive. Primul din ele ar fi sanătatea, pe la proba 11 s-a întâmplat inevitabilul și ca o viitoare ingineră ce sunt m-am intoxicat la un laborator de chimie, să spun așa am tras pe nas niște HCl și am ajuns la urgențe plus o lună jumătate stare de covalescență. Nici acum nu sunt încă bine însă față de acum o lună jumătate sunt de o mie de ori mai bine. Asta a fost unul din motivele pentru care nu am putut veni la gală, crizele mele neașteptate de rău + dieta drastică pe care a trebuit să o ţin m-au făcut să rămân acasă și să urmăresc gala pe RadioLynx. Un alt motiv e acela că într-un fel sau altul gala s-a suprapus cu o dată fatidică pentru existența mea, aceea zi în care ar fi fost ziua de naștere a tatei, 6 decembrie, din păcate, în perioada acelei zile, nu îmi poate sta capul la distracție, iar ca să fi mers și să îi necăjesc cu starea mea pe superbloggeri, nu ar fi fost frumos.
Cine mă cunoaște, sau a mai citit câte ceva pe blog, știe că tatăl meu a decedat acum 3 ani, relația între mine și el fiind una foarte strânsă, sufăr și mă doare de fiecare dată când i se apropie ziua lui sau ziua în care a plecat poate spre un loc mai bun.
În mare, acestea au fost motivele nevenirii mele la Straja deși mi-ar fi placut enorm de mult să o revăd pe Claudia, zâna noastră de la SuperBlog,sa revad câțiva dintre bloggerii pe care i-am cunoscut anul trecut și cu care m-am revăzut anul acesta prin luna mai (Andrei și Emil) . Mi-ar fi plăcut să o cunosc pe câștigătoare, i-am urmărit evoluția în competiție și vă pot spune cu mâna pe inimă că merita să câștige, așa că nu pot decât să îi mulțumesc Danei, pentru articolele minunate pe care le-a scris și ni le-a dăruit spre citire. Mi-ar fi plăcut să revăd oameni frumoși și să cunosc alți la fel de frumoși.
Am urmărit gala pe internet și am văzut pozele, întradevăr bloggerii știu să se distreze și oriunde o fac, o fac bine. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo însă carul cu necazuri s-a răsturnat în ograda mea, așa că nu mi-a rămas altceva de făcut decât să privesc și să suspin în sufletul meu că nu sunt acolo.
Însă competiția mi-a lăsat și un gust amar la unele probe, nu spun că am scris excelent însă la unele probe m-au dezamăgit notele și m-am enervat și iar mi-am făcut rău.  Nu sunt sigura și nu vreau sa dau cu parul dar aș sugera ca pe viitor sponsorii să nu știe ce note s-au dat la celălalte probe, să nu aibă sursă de influențare. Cred că așa este cel mai corect față de toată lumea. Sunt mulți bloggeri buni care au renunțat din cauza notelor mici la unele probe, este și normal, ei deja își știu nivelul, eu încă nu îmi știu nivelul, nu știu cât valorează ce scriu, însă știu că pentru unele probe mi-am stors fiecare neuron pentru a ieși un articol bun și mai apoi mă trăsnește nota.
Dar lăsând părțile negative la o parte, am fost finalistă, am aflat că super puterile mele și a blogului sunt răbdarea si ambiţia, nu am renunţat nici atunci când abia puteam să stau pe scaun şi cu o mână scriam şi cu o mână mă ţineam de stomac. Aşa că printre greţuri şi dureri atroce de stomac am răzbit şi am ajuns la final.
Poate până la primavara mă răzgândesc şi particip iar, nu de alta însă petrecerii  Superbloggerilor îi lipseşte cu desăvârşire o roşcată! Aşa că până la  primavaraă să ne citim cu bine dragi superbloggeri frumoşi.

O, tu dulce Doina. (28)

Mama este persoana cea mai de preț pentru mine, iar acest lucru se reflectă atât în personalitatea mea cât și în modul meu de gândire și comportare. Mama mereu mi-a dat sfaturi bune și m-a îndrumat să fac tot ce este mai bun, când aveam o problemă mama îmi sărea în ajutor și îmi ștergea lacrimile.

Așa a făcut și când ajunsă la vârsta adolescenței am descoperit cu pași mărunți arta machiajului și dacă la început am fost nepricepută, pe parcurs m-am perfecționat. Dar niciun machiaj nu este complet fără un demachiant potrivit. De aici începe aventura mea cu Doina, "prietena" mea de nădejde din geanta care mă salvează ori de câte ori am nevoie de un retuș sau o schimbare completă. 

Cum spuneam în anii adolescenței am început să folosesc machiajul, am început prin a-mi cumpăra farduri, rimeluri și am ajuns mai târziu la fonduri de ten și tuș. Însă toate acestea nu se dădeau jos, încăpățânate din fire se întindeau și nici cel mai scump săpun nu își făcea pe deplin treaba, așa că mama văzându-mă în câteva zile plouată și cu fața aspră de la atâta săpun, s-a gândit să îmi facă un cadou și mi-a făcut o sticla de Doina clasică, o crema revitalizantă și nu doar atât, un demachiant excepțional. Multă vreme am folosit-o pe cea clasică, astfel demachiantul meu în orice situație era Doina clasic.
Însă fiind sticla cam măricică nu puteam să o iau oriunde, mai ales la petreceri, iar după o noapte zbuciumată parcă preferam sa fiu fresh și să mă demachiez înainte să plec acasă, așa că am încercat să îmi torn în sticluțe mai mici, însă parcă nu îmi plăcea, dar nici nu vroiam să renunț la ea. Așa că am căutat și întrebat și tot mama mea cea dragă a venit cu soluția, mi-a adus în dar Doina, emulsia cu lăptișor de matcă, o sticluță considerabil mai mică, cu un conținut roz, o formă inedită, perfectă pentru gențile mele, mirosul se asemană cu a celei clasice dar parcă asta îmi plăcea mai mult. A fost dragoste la prima vedere, textura se potrivea perfect cu tenul meu, îl lăsa catifelat și proaspăt. Încă o dată mama a venit cu o idee bună și mi-a salvat pielea, la propriu. Mi-a povestit că și ea și bunica, chiar au folosit-o și mereu au fost mulțumite, iar prețul este unul modic pentru minunile ce le face Doina. 

Și acum la 21 de ani, "prietena" mea din poșetă și prietena mea , mama, îmi sunt alături ca în anii adolescenței și se îngrijesc de mine ca să arăt bine și să mă simt bine. 

Iar modul inedit prin care Farmec promoveaza mezina familiei Doina, mă face să fiu mândră că folosesc un brand românesc, un brand cu tradiție, un brand adevărat. Colaborarea cu KREM, îi aduce Doinei numai cuvinte de laudă din partea mea, iar la sfârșitul articolului că tot este 1 Decembrie, la mulți ani România, la mulți ani Doina, să fi în continuare brandul cu tradiție cu care ne-ai învățat.

Aricol scris pentru SuperBlog 2013

Colaborăm sau nu? (27)

Imediat se termină încă o ediție SuperBlog și mi s-a pus problema colaborărilor atât online cât și offline. Ca și blogger începător (doar cu numele), deși am blogul din 2009, tot blogger începător mă pot numi deoarece până acum m-am ocupat doar de postări personale, puține fiind postările cu un iz de promovare.
De anul trecut m-am apucat de colaborări cu diverse firme și blogul și-a schimbat un pic macazul cred eu în bine, a devenit mai citibil și mai versatil. Dacă până atunci era un blog exclusiv pentru și despre literatură acum blogul a primit pe el articole de la îmbrăcaminte, beauty până la IT.
După părerea mea colaborările sunt esențiale în viața virtuală a unui blogger deoarece astfel își poate crește rank-ul pe care majoritatea încearcă să și-l crească prin orice metode. Pe lângă asta, colaborările dintre firme și bloguri sau de ce nu între bloguri ajută să se facă cunoscute bloguri mici și noi apărute.
Pentru o companie care optează pentru o colaborare, avantajele implică promovarea produselor, testimoniale adevărate ale produselor deci credibilitatea crește simțitor apoi în principal promovarea firmei în principal. Până acum am colaborat cu firme ce comercializau bijuterii, cosmetice și lentile de contact. Dacă revin la ideea inițială a blogului, am avut și colaboratori literari ca unele librării, ce mi-au încredințat sarcina să promovez o carte și să îi fac un rezumat pentru a convinge oamenii ce citesc dacă acea carte merită cumpărată.
Avantajele unui blogger într-o astfel de colaborare este și aceea că au ocazia să testeze și să promoveze produse noi și inovatoare, s-a întâmplat să se dorească promovarea unor produse ce nici nu au ieșit pe piață, un lucru ce pe un blogger îl cataloghează exclusivist.
Mai sunt colaborările între bloggeri, aceste colaborări avantajează blogurile mici deoarece, având un parteneriat cu un blog mai mare, instant îi aduce și pe ei în lumina reflectoarelor și le crește popularitatea.
Ar mai fi un mod de parteneriat și acela a partenerilor media, acela care promovează articole sau bloguri prin intermediul altor bloguri sau site-uri care se ocupă cu așa ceva.
Un altfel de colaborare este aceea în genul site-ului Zelist. Dacă sunteți de ceva timp în 2.0 atunci știți că Zelist este ,ca să spun așa, o bază de date cu bloguri și site-uri. Foarte simplu te înscrii și afli unde te afli în ierarhia lor din multitudinea site-urilor înscrise. Și eu sunt înscrisă și nu am mai verificat de mult pe ce loc mă aflu. Așa că având ocazia asta, am verificat și am văzut că am mai crescut. Însă nu mult, asta înseamnă că nu prea m-am implicat în comunitatea 2.0.  Rău pentru mine zic, însă pe viitor vreau să mă implic mai mult și să încerc să îmi ridic blogul pentru că a devenit o parte din mine.
În concluzie colaborările sunt esențiale pentru susținerea unui blog pe linia de plutire, dacă vrei să intri cu dreptul în lumea bloggingului este cel mai indicat să începi prin colaborări între și cu bloggeri. Apoi crescând, poți începe colaborările cu firme și companii.
Dacă îți iubești blogul, începe să colaborezi, să crești și să ajungi în top.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Te iubesc pentru că te iubesc. (26)

“Te iubesc pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta”. 

Totul a început ca o poveste de prietenie, îți aduci aminte cum mă căutai cu privirea deși tu nici măcar nu știai cine sunt, cum arăt și ce vreau de la tine. Ne căutam amândoi privirile flămânde de afecțiune. Însă totul s-a rezumat la o prietenie pentru o lungă perioadă. Erai băiatul misterios iar eu fata misterioasă, amândoi încercam să ne descoperim în fiecare zi, până când ne-am descoperit și am ajuns prieteni. Din prieteni am decis să ne acordam o șansă, pentru că la fiecare final de căutare, vânătorul își ia recompensa. Comoara noastră este iubirea ce a fost liant în relația noastră atâta timp și care va fi ligantul ce ne va ține în continuare împreună. 

 Iubesc să fiu eu în preajma ta, să îmi vezi fața fară masca aspră de gudron, masca zâmbitoare sub care se ascunde o ființă plăpândă, ce cerșește alene iubire. Cu tine pot să fiu plângăcioasă, copilăroasă, glumeață. Pot să râd isteric și să mă țin de nas să nu chițăi sau pot să fac pe supărata doar doar să mă împaci. 

Ai reușit să spargi zidul ce l-am format în jurul meu după toate avalanșele de necazuri ce s-au petrecut în viața mea. Ai știut cum să îmi vrăjești inima bolnavă, inima ce până la tine era în comă. Dacă la început mi-a fost teamă că o să pleci, o să pleci ca restu, o să fugi de adevarata față a paradisului meu devenit iad, acum știu că vei fi cu mine, mână în mână, vom pășii cu dreptul spre o viață frumoasă.

De tine nu mi-e rușine să mă plimb somnoroasă și ciufulită prin casă, să nu îmi fac patul și să mă trântesc în pat dacă mi s-a făcut somn. Cu tine pot să mă văd și nemachiată și să mă privești la fel ca și atunci când mă pregătesc cu orele pentru întâlnirea cu tine.

Iubirea nu întreabă niciodată dacă ești sărac sau bogat, dacă ești pregătit sau nu. Iubirea vine, te lovește și nu mai pleacă. Mi-a fost frică și poate uneori încă îmi e de relație, de tot ce implică ea. Defapt și ție îți e, mereu ți-a fost, ai fost rănit și nu mai vrei dar cred că Eul meu adevărat ți s-a dezvăluit din prima clipă în care m-ai strâns în brațe. M-ai strâns atât de tare încât am știut că nu era o coincidență că ne-am cunoscut.

O iubire nu înseamnă numai îmbrățișări și sărutari și hai să arătăm lumii ce mult ne iubim. Este mult mai mult, este devotament, încredere, comunicare și nu în ultimul rând prietenie. Dacă ești prieten cu cel de lângă tine ,relația nu are cum să meargă decât foarte bine. Restul sunt mici ajustări ca relația să nu scârțâie pe la încheieturi, mai pui o îmbrățișare, mai merge ceva timp, mai dai un sărut mai merge un pic și tot așa. Este un mecanism și dragostea asta, unul cu multe roți dințate, un angrenaj, în care toate sunt puse în funcțiune de un generator, inima! Fără ea ce ne-am face, ea pune toate rotițele dragostei în funcțiune și se învârte și se învârte și uite așa pornește relația și dragostea.

Tu ești El din viața mea, iar eu sunt Eu când sunt cu tine, fără măști și fără ascunzișuri. Un Eu simplu și complex, un Eu comun și necomun. Mă transform și redevin eu, cea mai pură formă a mea. Una în care totul este așa cum vezi, de aceea îți mulțumesc că lângă tine sunt eu. Pentru că dragostea nu pot să mi-o exprim oricum, meriți, dragul meu, ca citatul "Te iubesc pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta" să troneze pe biroul tău, să te gândești în fiecare clipă la prima zi când m-ai văzut, prima dată când inima a luat-o pe alte căi și ai ajuns să mă placi mai mult decât era trecut în agendă. Să mă iubești. În cazul acesta cei de la Luxurygifts.ro mi-au sărit în ajutor și citatul va domni peste tot biroul tău să te gândești la mine, la tot ce însemn Eu.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Dragă moşule...(25)

...nu ți-am mai scris de multă vreme însă pe ce trec anii, parcă mi-aș dori să se poată întoarce clipele când eram copil și mama îmi citea seara la foc poveștile Mark Twain, iar tata meșterea luminițele din casă, și le punea cât mai inventiv posibil pentru a fi totul spectaculos.
Mi-aș dori să pot fi din nou copil, parcă Crăciunul era mai animat când eram mică, parcă totul căpăta altă culoare în preajma sărbătorilor. Acum mare fiind, au apărut grijile iar asta a făcut că să dispară spiritul sărbătorilor.
Când eram mică eram împreună, toți, mama și cu tata, o familie fericită în jurul bradului și cântam colinde, acum parcă de când tata a plecat, nu mai am nici o tragere de inimă să îl împodobesc. Mereu tata îmi punea sub brad cărti, așa acum, moșule, eu am o bibliotecă frumoasă. Și acum îmi amintesc că prima carte a fost Crăciunul în cele mai frumoase povestiri. În fiecare an, mai citesc câte o poveste și îmi amintesc de momentele frumoase din trecut. Îți mai aduci aminte când tata s-a deghizat în tine, m-a păcălit că tu erai prea ocupat și nu ai putut ajunge. Acum el nu mai e să îți țină locul așa că anul acesta sper să îți faci timp și pentru mine. Nu cer multe, niciodată nu am cerut însă mi-aș dori să primesc măcar o carte să păstrez tradiția, un sac de sănătate pentru mine și unul pentru mama, un vagon de bunăstare și mai vreau ceva moșule, o scară lungă să ajungă până în rai, să pot să îi spun tatei că a venit Crăciunul și că îmi e dor de el și mai vreau și o îmbrățișare de-a lui în seara de Ajun, să știu că e cu mine, nu e așa că nu cer multe?
Moșule sper să îmi citești scrisoarea și dacă nu faci rost de scară să știi că vreau măcar să îi transmiți tatei că îl iubesc, încă îl iubesc și mi-e tare dor de el. Dacă faci asta, îți fac niște brioșe.

Cu drag a ta cuminte,
 Larisa.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Ţara lui pictează tot. (24)

Mihnea era un băiețel de doar opt ani, trăia în mahalaua orașului și mergea în fiecare zi cu tătal lui să muncească cu ziua pe la piața de pește sau poate prin zona cu fructe. La piață își făceau veacul zi de zi, câștigându-și pâinea. Dar Mihnea își făcea timp și pentru învățătură deși era din clasa de jos a societății, vroia să răzbească și să evolueze în acest plan.
Era bun la învățătură însă domeniul în care excela era acela a desenului. Desena absolut fantastic, toată familia îl admira însă sărăcia îi făcea să îi plângă de milă ca nu au posibilitatea să își educe acest talent nativ.
Într-o zi, când mergea la piața de pește cu tatăl lui văzu un afiș mare pe care scria cu litere îngroșate Concurs de desen. Parcă inima începu să îi bată și mai tare când văzu și de cine este sponsorizată proba, de către Toyota iar numele concursului nu îl prea înțelesese era ceva de genul "Dream Car Art Contest". Trăgându-l pe tatăl său de mânecă acesta citi cu atenție ce scria pe afiș însă încerca să îi explice lui Mihnea că nu are bani să îl înscrie la concurs și că de unde ar putea să îi ia instrumente de pictat pentru a face treabă bună.
Mihnea supărat, îi țipa tatălui că nu trebuie să dea nici un ban, iar desenele poate să le facă și în creion numai să îl înscrie. Premiul îi făcea ochii să strălucească foarte tare, o excursie în Japonia. Tatăl lui nici măcar nu știa unde era pe harta însă el știa. A învățat la geografie despre Japonia și tare își dorea să o viziteze.
Într-un final tatăl lui, l-a înscris și i-a trimis schițele cu speranța că visul fiului său să nu fie spulberat de eticheta pusă de societate. A fost plăcut surprins să afle că jurizarea este profi și ei nu știu identitatea desenatorului. Și mai bucuros a fost când a aflat că acel desen făcut cu atâta patos de fiul său a ajuns în finală. Avea mari șanse de câștig. Din fericire rugile familiei au fost ascultate iar Mihnea a câștigat concursul și a devenit cunoscut în orășel ca fiind pictorașul ce pictează tot. Totul era ca un vis devenit realitate.
Mihnea a avut această șansă să căștige, dacă vrei și copilul tău să aibă această șansă nu ezita să îl înscrii, ca un ambasador, îmi doresc ca toți copiii să participe și să ajungă în finală dacă nu chiar să câștige. Fă-ți pictorașul să radieze de fericire iar tu pe lângă el. Mici creatori ai desenului uniți-vă și înscrieți-vă la concurs, bineînțeles cu ajutorul unui părinte. Și voi puteți fi ca Mihnea.

Articol scris pentru Superblog 2013

O cină importantă! (23)

Ceasul este deja ora 4 iar eu nici măcar nu sunt gata să ajung la cina importantă din seara aceasta. Trebuie să îl iau în seamă pe Victor care îmi spune mereu că eu trebuie să mă apuc cu 10 ore înainte să mă pregătesc ca să fi gata la timp. Mai am acum doar 2 ore la dispoziție pentru a fi impecabilă. Este un moment important în cariera mea, cina este între mine, Victor, soția șefului meu și el. Dacă totul va ieși cum trebuie, voi primi o mărire iar Victor va fi transferat în departamentul meu. Visul pe care îl urmăream de când ne-am îndrăgostit unul de celalalt.
În aceste 2 ore ar trebui să îi calc cămașa și pantalonii soțului meu, să îmi apretez un pic rochia și mai trebuie să mă și aranjez la păr și la machiaj. Doar să fiu superwoman aș putea să fac toate acestea în timp util. Însă noroc cu produsele Bosh, cele dăruite de socrii mei la nuntă. Tehnologia de care dau dovadă îmi ușurează munca, astfel timpul meu de călcat este înjumătățit.
Mereu am vrut să aflu de unde le-au cumpărat însă tot timpul spuneau ca de prin oferte oferte, ba au găsit electrocasnice de acest tip într-un magazin online. Dar niciodată nu mi-au spus concret de unde le-au luat.
În doi timpi și trei mișcări, pantalonii și cămașa scumpului meu soț sunt călcate și astfel putând avea o ținută impecabilă cu care să îl impresioneze pe șeful meu. Ținuta o va completa cu o cravata un pic haiaoasa cu pisici care sigur ii va placea sotiei sefului. Este o iubitoare de pisici dintodeauna si stiu ca va aprecia cravata.
Rochia mea neagra din dantela cu spatele gol si avand un accesoriu dragut la gat va completa armonios tinuta lui Victor, vom fi un ying si yang al zilelor noastre. Totul trebuie sa mearga struna, o tinuta bine aleasa la momentul potrivit poate face ca momentul sa fie de neuitat.
Cina a trecut iar noi suntem in culme fericirii, pe mine ma promovat si pe Victor l-a facut asistentul meu, un vis devenit realitate. Insa tinuta de data aceasta ne-a ajutat enorm, asta fiind spusa chiar de seful meu care spre sfarsitul cinei ne-a zambit amandurora si ne-a spus ca "barbatul insurat, camasa calcata are"..lucru total adevarat, insa in substrat s-a referit ca Victor e la 4 ace pentru ca sotia lui e la 4 ace si se completeaza reciproc atat de bine. Poate daca ne imbracam mai lejer nu luam postul insa inca o data s-a dovenit cat de importanta e o tinuta in viata unui om.

Articol scris pentru SuperBlog 2013