Saturday, November 2, 2013

Amintiri din copilarie.(14)

Mare fiind îmi amintesc cu drag pățaniile mele din copilărie, poate nu am fost eu la fel de neastâmpărată ca Nică, dar din același neam mă trag așa că am o vagă impresie că întâmplările haioase sunt în sânge tipărite.
Am câteva întâmplări de care îmi amintesc cu drag și aș vrea să le aștern și pe blog pentru rememorarea vremurilor în care grijile nici măcar nu existau.
Prima pățanie de care îmi amintesc și care îmi este dragă este pățania cu un curcan, îndrăgostit, de mine. Aveam vreo patru anișori, când în august am fost cu părinții mei la bunici la Botoșani. Acolo mi-am petrecut verile iar locurile acelea mi-au fost martore la fericirea mea de copil. În acel an, bunicii mei au cumpărat un curcan mare și țâfnos. Iar de cum m-a văzut acel curcan, cum a făcut o obsesie pentru mine. Unde mergeam eu venea și el. Când mă vedea începea să mă tragă de rochiță și să gluglue.
Într-o dimineață bunica a început să repare grajdul, iar cei care au avut bunici la țară știu că, pereții se reparau cu lut/argilă, un pământ galben și sleios, pe care îl amestecă cu apă și îl intindea pe crăpături. Eu copil fiind îmi plăcea să hrănesc păsările cu grăunțe, de fapt să le îndop mai bine zis și cum dădeam eu grăunțe vine în viteză curcanul și mă trântește în lutul bunicii. Rochița mea era plină de argilă și eforturile mele de a mă ridica, m-au umplut și mai mult de pământ. Am rămas lipită acolo, plângând și țipând după mama. De atunci până a murit,curcanului i s-a spus curcanul îndrăgostit, iar deși m-a trântit și m-a făcut să plâng   mi-a intrat la inimă și nu am lăsat să îl taie așa că a murit de bătrânețe.
O altă întâmplare de care îmi aduc cu drag este cea cu vițelușul bunicii. Tot într-o vară, eram la țară și vaca cu o lună înainte fătase un vițel roșcat și tare prietenos. Așa că atât cât am stat acolo mai tot timpul eram la el și îi aduceam apă și mâncare. Dacă nu dădea bunica de mine prin grădină știa că sunt la vițel. Într-una din zile i-am adus iarbă și apă, am lăsat animalul să mănânce liniștit. Și atât de drag îmi era încât mi-a venit să îl pup pe bot și nu oricum. Întâi l-am șters cu batista de când m-au văzut bunicii și părinții s-au prăbușit de râs.
Copilăria este cea mai prețioasă perioadă a vieții, perioada în care amintirile cele mai frumoase se pictează, iar întâmplările haioase din acea perioadă ne răpesc mereu câte un surâs mai mult sau mai puțin larg.
Articol sponsorizat de Reeija.ro
Articol scris pentru SuperBlog 2013

No comments:

Post a Comment

Un gand,o idee...