Friday, November 8, 2013

Probele de foc. (17)

Katy_Perry_Killer_Queen_SP_R_ISO39L.inddA fost o dată ca niciodată că de nu ar fi nu s-ar povestii, o prea frumoasă regină, cunoscută în tot regatul și peste șapte mări și șapte regate ca fiind Killer Queen, nimeni nu știa de unde și-a dobândit acest statut, însă toți se temeau de puterea ei. Astfel că toți pretendenții săi nu se mai întorceau acasă după ce aveau impertinența de ai cere mâna. Legendele spun că îi omora sau mai miloasă îi folosea pe post de sclavi. Însă eu o să vă spun povestea adevărată. Eu sunt confidenta ei, Luel, o tânără ce de-a lungul domniei reginei, mi-am dedicat viața să o slujesc cu credință.
Regina Victoria pe numele său real, nu este o femeie rea însă o data rănită în dragoste a jurat să nu mai cadă în patima iubiri iar cel care îi va fi alături pe tron va trebui să treacă câteva probe de foc. Iar despre acei pretendenți la tron pot spune că nu au fost omorâți sau puși în sclavie ci atât de mult le-a plăcut ținutul nostru încât au rămas aici și și-au întemeiat o familie.
De cele mai multe ori regina nu mergea ea la întâlnirile cu prinții ci mă trimitea pe mine, deși ei știau din descrieri că regina este înaltă, cu o siluetă de sirenă, iar părul negru cădea suav pe umeri în valurile mării nervoase. Iar ochii de un albastru precum cerul după furtună, total opusă mie. Însă ei nu spuneam nimic doar se necăjeau când le spuneam că nu are rost să își piardă demnitatea pentru a lupta contra titanei de regina. O iubeam pe regină, era stăpâna mea dar mi se părea inuman ceea ce făcea cu bieții băieți.
Până într-o dimineață când s-a trezit bine dispusă și mi-a spus că va face un turnir, dar nu un turnir obișnuit, unul în care se vor lupta prinții pentru tron și pentru inima ei. Vor trebui să treacă 3 probe de foc, după fiecare probă ei vor trebui să aducă câte ceva reginei, cei care vor trece de primele două probe se pot considera cu un picior pe tron și unul în afara regatului. Acestea fiind spune regina, a luat pocalul a amestecat bilețele cu numele prinților și a format echipele ce se vor bate pentru inima ei. Prima probă este una relativ ușoară, să culeagă fructe de pădure din pădurea celor 1000 de spirite. De ce spun relativ ușoară, pentru că în aceea pădure sălășluiesc ființe necunoscute omului. Se spune că toți care întră în pădurea aceea ies nebuni, sau nu mai ies deloc. Din cei 50 de pretendenți la inima stăpânei, au rămas doar 30, poate cei mai nesăbuiți, sau cei care deja sunt nebuni. Perioada în care puteau să îi aducă reginei fructele era de 24 de ore, timp în care vraciul castelului deja pregătea ceva pentru proba finală în care inima reginei va alege. După ce timpul a trecut dintre cei 30 de viteji plecați în pădure au rămas doar 15, restul ori s-au speriat înainte să intre în pădure ori sau pierdut în ea. Regina a bătut gongul și a dat fructele vraciului. Astfel era gata a două probă la care erau supuși prinții. Aceasta era să deslușească misterul numelui Celosia și să aducă din labirintul trandafirilor acel ceva ce purta acest nume. Băieții erau nedumeriți, însă vraciul i-a lămurit că în timpul în care vor fi în labirint vor auzi voci ce îi va face să înnebunească însă trebuie să își asculte vocea minții lor și vor deslușii puzzle-ul făcut de regină. Zis și făcut. Cei 15 curajoși au pornit în labirint pentru a găsi Celosia. Proba dura la fel ca și cealaltă doar 24 de ore. După timpul scurs se va știi câti vor rămâne pentru ultima probă și cea mai grea dintre toate. Regina aștepta liniștită și sigură că nu mulți vor găsi acel ceva ce i-a pus să caute. Timpul din nou s-a scurs și din cei 15 doar 3 au deslușit mistelul Celosiei, ca fiind o plantă mov, frumoasă, o floare ce semănă cu flăcările, sugestie pentru ultima probă. Vraciul și cu mine am sfătuit-o pe regină să îi lase să își tragă sufletul ca mai apoi să li se dea ultima probă. Proba în care își vor arăta adevărata vitejie de care dau dovadă. Însă un lucru pe care nu l-a spus regina este că scopul probelor este altul, să prepare vraciul un parfum, un parfum care îi va deschide atât inima cât și mintea și va alege cu adevărat alesul inimii.
După ce regina îi lăsa să se odihnească, cei 3 băieți își așteptau cuminți ultima probă.
-Prințișorilor, mă bucur că sunteți viteji, dar după cum îmi spune și numele, nu vă pot lăsa să câștigați așa ușor, așa că următoarea probă este să luați sticluța cu esență de pralină din peștera dragonului. Cel care va lua sticluța, v-a mai fi supus unei probe dar de data asta eu voi fi ceea pe care va trebui să o înfruntați.
-Bine, regina noastră, au spus toți în cor.
De aici și până să plece la peșteră a fost doar un pas. S-au luptat cu dragonul până unul din cei 3, l-a răpus și ia luat sticluța. Întors la castel, îi dădu sticla vraciului apoi aștepta în liniște să o înfrunte pe regină.
-Sunteți sigură că el este alesul, am spus eu.
-Nu, dar parfumul meu îi va deschide mintea, va fi învăluit de puterea dragostei și a înțelepciunii, dacă o simte atunci el este alesul, dacă nu atunci îmi voi merita numele și îl voi omorâ.
-Dar...
-Asta a fost tot, Luel, buna mea slujnică.
Așa că regina aștepta parfumul de la vraci. Acesta îndată îl termină și îl dădu reginei. Aceasta se duse în grădină unde prințul o aștepta. Aceasta fără ca el să o vadă împrăștie în aer un parfum dulceag ce îl făcu să se întoarcă. Pentru o clipă totul se întuneca dar când o zări, totul i se părea mai frumos. Parcă  totul a luat foc și doar ei doi au rămas pe pământ. Atunci Victoria își dădu seama că el este alesul și îl sărută.
Așa că Killer Queen a redevenit regina Victoria iar cel pe care oamenii din regat mai în glumă l-au poreclit Killer King a devenit pentru supușii ținutului Celosia, regele Arthur. Orice killer își are nașul, iar regina noastră a fost victima propriei arme, parfumul.
Dacă au trăit fericiți, doar ei pot știi, însă eu, servitoarea supusă a lor vă spun sigur că am trăit fericită în regatul plin de dragoste al lui Killer Queen.
Articol scris pentru SuperBlog 2013

No comments:

Post a Comment

Un gand,o idee...