Sunday, December 6, 2015

Draga taticule,

Anul asta nu vroiam sa iti scriu, defapt am vrut toata ziua sa nu ma gandesc la tine. Nu pentru ca nu imi e dor ci pentru ca imi este prea dor de tine. Nu imi place ziua asta. De cand tu ai plecat, 6 decembrie pentru mine nu mai exista. Nu vine mos Neculae la mine. La mine venea tata. Pentru mine era ziua ta. Ziua in care imi sarbatoream super eroul. Unul din oamenii pentru care mi-as fi dat in orice clipa viata si tot ce am ca sa te mai pot tine langa mine. Inca as face asta. Inca as da tot ce am, mai putin pe mama, pentru a te mai putea strange o data in brate.
Ai fi implinit 56 de ani, insa totul pentru tine, pentru noi s-a sfarsit la 51 de ani ai tai. Din nefericire timpul nu vindeca rani, am invatat-o pe pielea mea, ci doar fac crusta. Pe care orice adiere mai ciudata, le zgandara, le face sa sangereze iar si iar.
Dor si doare, astea sunt cuvintele litera de lege cand vine vorba de tine. Chiar si dupa atata timp cand simt ca o parte din mine nu mai e, chiar daca toti imi spun ca este o parte din viata sa iti pierzi parinti, eu te-am pierdut prea repede, prea brusc si prea dureros. Cu o zi inainte sa pleci de langa noi nu as fi conceput cum ar fi sa raman fara tata. Cum ar fi sa pleci si sa nu te mai intorci. Apoi am simtit taisul adevarului atat de puternic in pielea mea incat nici frigul de afara nu m-a intepat cum a fost lovitura asta pentru mine, pentru mama, pentru noi.
Daca pana acum a fost greu, anul acesta ti-am simtit cel mai tare lipsa. Anul asta am terminat facultatea,tata, fata ta, gogoasa ta e inginer. Tin minte cand imi spuneai: "Tu nu esti facuta sa fii medic, meseria ta este de inginer, ai prea multa mila pentru a ajuta alti oameni, tu esti facuta sa ai o meserie dura si tehnica". Inca o data ai avut dreptate. Probabil dupa primul pacient mort, m-as fi ascuns sa imi plang sufletul pana nu mai ramanea nimic din mine. Am plans si pana sa termin facultatea, de ai stii de cate ori urlam ca eu nu mai merg si ma las. Doar mama stie cate nopti nedormite cu mii de foi au fost si plansete ca am luat note mici. Doar ea sarmana a stiut cat de greu i-a fost sa ma tina in facultate si doar ea, draga tata, a fost acolo cand am plans si ras. Sunt inginer, si probabil tu stii asta. De acolo de unde esti sper sa fii mandru de mine.
Cel mai mult mi-ai lipsit cand am avut absolvirea. Mama a fost bolnava si nu a putut sa fie langa mine. La toti colegi mei au venit parinti la mine nu a fost nimeni. Abia atunci m-am simtit atat de neinsemnata si singura pe pamant. Cel mai dureros a fost cand mi-am luat diploma si m-am uitat in sala si tu nu erai. Pur si simplu nu erai. Cand locul tau era acolo langa mine. Pe mama nu o condamna, mama ar fi vrut sa fie acolo insa nu am lasat-o. Sanatatea ei a fost mai importanta decat absolvirea mea.
Taticutule, tare as fi vrut ca azi sa iti zic la multi ani si nu sa te odihnesti in pace. As fi vrut sa iti dau o imbratisare si sa suflam in lumanarile de tort. Dar asta stiu ca nu se poate asa ca o singura dorinta am de Craciun sa trimiti de acolo de la tine sanatate pentru mine si mama. Vreau sa fie langa mine mult timp iar cand se va duce si ea sa aiba multe sa iti povesteasca. De nepoti, de cum Larisa si-a gasit dragostea vietii ei, de faptul ca dupa cate am indurat in viata in sfarsit sunt fericita si implinita, de cum si-a dus nepotii la scoala si despre cat e frumos le-am povestit de bunicul lor. Te iubesc taticule si sper ca de acolo de unde esti sa fii cel mai mandru tata.
                                                                                                      Cu drag,
                                                                                                       A ta gogoasa, Larisa.