Friday, January 30, 2015

4 ani.

M-am gandit ca ar fi timpul pentru o postare personala, nu neaparat pentru ca asta se cerea ci pentru simplul fapt ca in fiecare an in data de 30 ianuarie simt ca trebuie sa refulez undeva sentimentele adunate. De ce in data asta? Pai treaba e simpla, pe 30 ianuarie una din cele mai sfinte persoane din viata mea a plecat, nu in tari straine ci la cer. In viata mea am doua persoane sfinte, parintii mei. Mama inca e cu mine si sper sa o tina Dumnezeu inca pe atat langa mine. Iar tata, tata a fost cel mai iubit barbat din viata mea. Omul care m-a invatat tot ce stiu acum, cel care m-a indrumat in viata spre lucruri pe care nici nu ma gandeam ca o sa le urmez. Datorita lui m-am indreptat spre o meserie tehnica, o meserie masculina si aspra. Da tata, peste cateva luni voi deveni ceea ce mereu m-ai visat. Un inginer. El nu ma veda niciodata medic cum visam eu ci inginer. Se pare ca imi prevestise de mica meseria. 
As avea atatea sa ii spun, sa ii spun ca a pierdut toti ani de facultate, toate crizele de nervi si stresul. A pierdut ca m-am schimbat, nu doar ca personalitate ci si fizic. 
M-a pierdut pe mine pe parcursul anilor, m-am transformat intr-o femeie puternica care a devenit stalpul casei. Intr-un fel ii multumesc pentru ca si plecarea lui a fost o lectie, una dura dar m-a transformat intr-un om mai puternic. Mi-a trezit latura dura, nu tocmai buna in unele situatii dar buna in majoritatea timpului.
Imi e dor de el cum nu mi-a fost dor de nimeni altcineva si uneori poate ma invinovatesc ca poate puteam sa il salvez dar acum cu timpul am devenit mai inteleapta si cred cu tarie ca totul se intampla cu un motiv si poate defapt cu siguranta el este intr-un loc mai bun.

Mi-e dor de tine taticule si sper ca in momentele cele mai grele sa fi langa mine sa ma veghezi.

Friday, January 23, 2015

Suflet pierdut prin asternut.

Se lasa seara, ajung acasa obosita dupa inca o zi de munca istovitoare. Nici nu stiu de ce mai merg la locul ala de munca daca nu imi face placere, dar imi amintesc ca aici in oras locurile de munca sunt limitate si trebuie sa ma multumesc cu ce am. Este vineri, duminica ar trebui sa vina el acasa. Nu, nu acasa la noi, ci acasa la mine. Stiti cum e legea lui Murphy, cand ceva merge prost, totul o sa mearga prost. Asa ca detin o slujba oribila plus sufletul meu pereche este la sute de km de mine si ne vedem o data la doua, trei saptamani. Dar saptamana asta nu voi lasa nici universul si nici alte legi ale naturii sa ne strice saptamana de relaxare.
E ora 10 si ies grabita din dus din cauza telefonului care suna de 5 minute intr-una. Este el. Cu o voce stinsa ma anunta ca o sa poata veni abia la sfarsitul saptamanii viitoare deoarece superiori lui il trimit la un congres. Imi cade telefonul din mana si ii aud vocea in surdina cum ma intreaba panicat daca sunt bine. Nu, nu sunt bine. Saptamana asta era ziua noastra plus ziua lui. Ii pregatisem o surpriza. Acum cateva zile intrasem pe un site cu lenjerii de pat si cumparasem una noua, neagra cu trandafiri rosii. Si daca tot m-am pierdut printre modele 3D, am tras un ochi si la cuverturi de pat 3D. Tot neagra cu trandafiri am comandat.
 Plus mi-am comandat eu un compleu rosu plus sampanie, trandafri si lumanari. Trebuia sa fie o saptamana ca in povesti.
Iau telefonul, il anunt ca sunt obosita si trebuie sa dorm dar adevarul este ca vreau sa ma pierd printre asternuturi si sa uit ca universul este inca o data impotriva noastra. O sa imi pierd sufletul inca o data singura in intunecata noapte. Noroc cu trandafiri de pe lenjerie ca mai imi coloreaza negura sufletului. Oricat as vrea sa ma odihnesc nu pot. Dar stiu ce m-ar putea calma, un ceai cald de lavanda savurat la locul meu favorit din camera. La geam unde pot admira luna si stelele. Ma infasor in cuvertura cu trandafiri, imi pun de ceai, casa pare atat de pustie cand sunt doar eu. Ceainicul ma anunta ca imi pot delecta papile gustative cu ceai. Asa ca ma intorc in camera si privesc cum luna plina apare de dupa nori si ma intreb...Eu cand voi fi fericita?