Tată.

De data asta nu o să îţi scriu o scrisoare, ci o să mă descarc crezând că poate de acolo de unde eşti o să mă auzi.Azi s-au împlinit doi ani de când tu, tată, te-ai dus poate într-un loc mai bun, mai cald, într-un loc unde totul este bine si greutaţile nu te apasă pe zi ce trece.Doi ani în care am simţit cum e să nu ai tată, să fi arătat cu degetul pentru că nu îţi verşi lacrimile de faţa cu toţi.Criticată că sunt insensibilă şi nu plâng pe la colţuri.Nici dacă mă chinuiam nu puteam face asta, nu sunt eu, m-am închis într-o cochilie, nu îmi place să îmi arăt sentimentele, trăirile.Nu cu alţi, ci doar cu mine, în camera rece, cu plapuma pe faţă.Simt că e punctul meu slab, să plâng în "lume".Pentru asta am fost aspru criticată de oamenii care poate ar fi trebuit să îmi fie alături.Dar am trecut şi peste acest lucru, cochilia în care m-am închis a ţinut piept cu toate lucrurile astea,nimeni nu ştie şi nu va ştii ce luptă se dă în sufeltul meu,nimeni nu şi-a pus întrebarea dacă sunt bine aşa cum sunt,nimeni nu s-a gândit că o parte din mine a murit în acea zi blestemată..Dar cu ceva nu a ţinut piept, cu durerea de a nu fi langă mine în momentele cele mai importante din aceşti doi ani.Ai plecat când aveam cea mai mare nevoie de tine, sa ma susţi şi să mă întâmpini cu zâmbetul tău ştrengăresc.Ai pierdut intrarea la facultate, sesiunile stresante.Ai pierdut decepţiile şi bucuriile mele.Doi ani, poate nu pare mult dar atatea s-au întâmplat încat nici nu ştiu cum sa încep şi cum să termin.Şi câte o să mai pierzi, dar nu te condamn, nu a fost decizia ta să ne părăseşti.Nicidecum, ştiu că dacă era să alegi ramaneai veşnic lângă noi.
Mama îmi zice că sunt ca tine, îi amintesc de tine şi poate uneori asta îi face rău.Îi e dor de tine, foarte dor, aş face orice ca să fi cu ea macar pentru o clipă, să îi alini durerea cu care ai lăsat-o.Dar nimic nu te mai poate aduce înapoi şi amândouă suntem coştiente de lucrul acesta.
Plecarea ta mi-a dat o lecţie pe care nu credeam că o să o învat atat de devreme.Să te bucuri de persoanele dragi cât sunt lângă tine pentru că dupa ce moartea le rapeşte toate lacrimile din lume nu pot sa le aducă înapoi.Nici regretele, nici nimic.Degeaba regret acum că poate uneori ne certam, sau nu petreceam destul timp împreuna, nu mai pot face nimic în privinţa asta.Şi cu durerea asta voi ramane mereu.
Ştii se zice ca tatăl este prima dragoste a unei fete si primul erou al unui baiat.Contrazic asta, pentru mine ai fost şi prima dragoste şi primul erou.Caut în fiecare baiat pe care îl plac lucruri care pe tine te caracterizau, te defineau, gesturi, ticuri, orice care sa îl asemene cu tine.E ciudat până să nu mai fii nu mi-am dat seama însă acum ştiu,vreau un baiat care să fie ca tine, când mă strânge în braţe să simt căldura aia specială care oricum nu o să se asemene cu a ta dar măcar va aduce cu a ta.
Ai fost eroul meu, care ma învaţat să mă bucur de viaţa, să nu regret lucrurile din trecut pentru ca ele trebuiau să se întample, aşa a fost să fie.M-ai învatat să nu mă enervez din lucruri mici pentru că o să îmi para rau că am facut din ţânţar armasar.M-ai temperat, dar cel mai important lucru e acela că mai iubit.Şi măcar ştiu în sufletul meu că de oriunde te-ai afla mă iubeşti şi ai grija de mine si mama.Mereu îmi va fi dor de tine şi ştiu că în fiecare pala de vânt, în fiecare fulg ce îmi va atinge faţa. e mangaierea ta.În fiecare mireasma de floare de lămâi,îţi faci simţită prezenţa.Asta te-am rugat înainte să nu te mai vad niciodată, să vii cu parfumul florilor de lămâi.
Mă doare că nu mai eşti lângă mine, îmi e greu, dar lecţia pe care am primit-o mi-a deschis ochii asupra vieţii,că nu e lapte şi miere mereu, că atunci când crezi că totul e perfect totul se poate destrama într-o bataie de inimă.Şi poate până nu treci printr-o astfel de experienţă nu ştii cum este.
Tăticule, mereu vei fi în sufletul meu, iar când viaţa îmi va oferi clipe de tristeţe mă voi gandi la tine şi ştiu că va fi bine pentru ca deşi fizic nu mai eşti lângă mine, spiritual mereu vei fi şi mă vei veghea.

Te iubesc şi te voi iubii ţn fiecare zi şi mai mult.

Draga tata,

Nici anul asta nu ai venit,au trecut aproape doi ani de cand te-ai ridicat acolo sus sa ai grija de un ingeras si el plecat mult prea devreme.Mi-e atat de dor de tine si faptul ca maine ar fi fost ziua ta ma face sa imi fie si mai dor pentru ca nu mai am cui sa ii sar in brate si sa ii spun "la multi ani..",nu mai am cui sa ii fac tort.Nu mai am cui sa ii pun in ghete cate o scrisoare in care sa imi cer iertare pentru toate greselile din timpul anului.
Sa stii ca sunt tare,mai tare decat as fi crezut ca pot sa fiu.Ma uimesc pe mine cat de stapana pe situatie sunt,cat pot sa tin in mine cu zambetul pe buze..Zambetul care dispare odata cu intrarea in lumea mea,in camera mea unde nimeni nu poate sa ma vada.Si plang,plang de dor,plang de ciuda...oricum ar fi...plang.
Mama e mai bine insa tot indurerata de plecarea ta atat de rapida si fara vrun cuvant.Asta a durut-o cel mai tare ca nu ti-ai luat ramas bun.Dar stie ca esti langa noi si asta poate uneori o intareste uneori o face slaba si neajutorata.
Maine e ziua ta,si mi-as dori sa vi,printr-o adiere de vant si sa ma mangai,sa iti mangai puiu tau.Nu vreau cadouri desi e mod Neculae,vreau sa fi cu mine atata tot,macar o zi,o ora,o clipa....
Cadoul cel mai frumos ar fi imbratisarea ta,insa stiu ca nu o sa o primesc asa ca ma multumesc sa ii tii de acolo de unde esti sanatosi pe toti la care tin,pentru ca ei sunt cei care ma fac in fiecare zi sa simt ca merita sa merg mai departe cu fruntea sus sa te fac mandru.Ai fost,esti si vei fi eroul meu.

Cu drag,puiul tau.

Te iubesc.