Saturday, September 3, 2011

Noutati de toamna de la Nemira

PUTEREA CELOR ŞASE de Pittacus Lore
Traducător: Ana Veronica Mircea
Număr pagini: 344
Format: 150 x 220 mm
SINOPSIS
Poate aveaţi deja nişte bănuieli, dar acum puteţi fi siguri: extratereştrii sunt printre noi!!! Şi nu ne vor cu toţii binele! De fapt, cei bine intenţionaţi, loricii, sunt extrem de puţinii refugiaţi de pe Lorien, o planetă mai mică decât Terra, invadată şi pustiită, jefuită de toate resursele vitale. Invadatorii au venit de pe Mogadore, secondaţi de animalele monstruoase din lumea lor natală, secătuită deja de ei înşişi, ca rezultat al propriei nesăbuinţe. Refugiaţii de pe Lorien sunt nouă – nouă copii însoţiţi de câte un protector. Nouă deţinători ai Moştenirilor Lorien, o serie de puteri excepţionale care încep să se manifeste abia în adolescenţă şi care trebuie să-i ajute să-şi recucerească şi să-şi repopulezeze planeta. Cei nouă s-au împrăştiat pe Pământ şi s-au ascuns, fiindcă, atâta vreme cât nu sunt împreună, o vrajă nu îngăduie să fie ucişi decât într-o anumită ordine. Dar şi megadorienii se plimbă printre noi, în număr mare, nu numai ca să-i vâneze pe lorici, ci şi fiindcă şi-au ales planeta noastră drept ţintă a expansiunii! Între noi şi ei nu stau decât cei nouă copiii! Şi tenacitatea cu care îi caută pe aceştia din urmă a dat rezultate: deja au ucis trei!. Evenimentele din această carte sunt reale. Numele şi locurile au fost schimbate pentru a-i proteja pe cei şase lorici care rămân ascunşi. Există într adevăr alte civilizaţii. Unele dintre ele încearcă să vă distrugă.
 „Acţiune şi imaginaţie la puterea a şasea!“ - Booklist


DESPRE AUTOR
Sub pseudonimul Pittacu Lore se ascund doi scriitori: James Frey si Jobie Hughes. James [Christopher] Frey (n. 12 septembrie 1969 in Cleveland, Ohio) este autorul a trei bestselleruri - doua volume autobiografice: A Million Little Pieces (2003) si My Friend Leonard (2005), si romanul Bright Shiny Morning (2008). A Million Little Pieces l-a transformat intr-o persoana controversata dupa ce curiosii au descoperit ca o mare parte a istorisirii sale nu e reala, fapt ce a generat un scandal de proportii (s-a implicat si celebra Oprah Winfrey, invitandu-l sa recunoasca adevarul in fata spectatorilor si a telespectatorilor). Jobie Hughes (n. 9 iulie 1980 in Renton, Washington) a copilarit in oraselul Spencer din Ohio. Eu sunt Numarul Patru si Puterea celor sase sunt deocamdata singurele sale lucrari literare care au vazut lumina tiparului.

2061: A TREIA ODISEE de Arthur C. Clarke
Colectia: Nautilus SF, Sir Arthur C. Clarke
Traducere de: Radu Săndulescu
Numar pagini: 304
Format: 150 x 220 mm
SINOPSIS
„Ca şi în celelalte Odisei sau în Rendez-vous cu Rama, Clarke ne poartă într-o lume cum numai el poate crea, oferindu-ne şansa de a o explora şi a ne minuna. […]Voiajul spre cometa lui Halley este un exemplu clasic al tehnicii sale literare de a juca rolul de ghid într-o călătorie fascinantă.” - Kirkus Reviews
„Din unele puncte de vedere, 2061 poate fi considerată cartea cea mai bună din seria Odiseilor. Cu cea mai complexă intrigă, se deplasează între zone ale sistemului solar aflate la distanţe uriaşe între ele, iar nenumăratele personaje sunt excelent construite.” - Analog Science Fiction Magazine
„Dacă vă puteţi imagina contactul cu ceva pe atât de puternic şi de tăcut ca monolitul, şi dacă vă puteţi închipui tentaţia copleşitoare de a-l studia în timp ce încercaţi să rămâneţi cât mai obiectiv cu putinţă, este imposibil să nu iubiţi această carte.” - Interzone
„Arthur C. Clarke, creatorul uneia dintre cele mai iubite serii SF din lume, revine la viitorul pe care l-a imaginat cu succes în volumele anterioare.” -Library Journal
„Un roman captivant, cu personaje neobişnuite, mult mai reale decât orice altceva am citit până acum, […] care surprinde excelent atât singurătatea oamenilor naufragiaţi pe altă planetă, cât şi temerile celor plecaţi să-i salveze.” - Science Fiction Chronicle
DESPRE AUTOR
Arthur C. Clarke (16 decembrie 1917 – 19 martie 2008), autor de science-fiction, inventator şi futurolog britanic, rămas celebru pentru seria de romane SF Odiseea spatiala. Clarke a fost preşedintele Societăţii Interplanetare Britanice între anii 1946-1947, respectiv 1951-1953. Deşi nu a iniţiat conceptul de sateliţi geostaţionari (în ciuda legendei care susţine contrariul), a contribuit hotărâtor cu ideea că aceşti sateliţi pot fi relee ideale de telecomunicaţii. În onoarea activităţii sale, International Astronomical Union a recunoscut în mod oficial orbita geostaţionară de deasupra Ecuatorului ca Orbita Clarke. Premii şi distincţii SF: SFWA Grand Master, trei premii Hugo si Nebula, câte un premiu Campbell Memorial, Locus, British SF, International Fantasy, Jupiter, Geffen, precum şi două premii Seiun. Seria Odiseelor spatiale combină temele science-fiction cu meditaţia metafizică. Toate descriu zboruri spaţiale în sistemul solar şi întâlniri cu „monolitul negru“. Arthur C. Clarke a declarat iniţial, în introducerea la 2001: Odiseea spaţială, că nu este posibilă niciun fel de urmare şi că nu are nici cea mai mică intenţie de a scrie vreuna, dar descoperirile ştiintifice din sistemul solar l-au făcut să se razgândească.

J. A. Jance - Reteaua rauluiREŢEAUA RĂULUI de J. A. Jance
Colectia: Suspans
Traducere: Gabriel Stoian
Număr pagini: 432
Format: 107 x 178 mm
SINOPSIS
Autostrada necrutatoare dintre Los Angele şi Palm Springs e pârjolită de soare şi împânzită de pericole mortale. În liniştea sufocantă a unui portbagaj, un bărbat legat la gură şi mâini îşi asteaptă soarta nemiloasă. Dar cât de cruntă poate fi setea de răzbunare a duşmanului pentru a comite o asemenea atrocitate? Şi care-i va fi următoarea mişcare? Ali Reynorlds se află pe acelaşi drum pustiu şi fierbinte, fugind de propriul său trecut. Parasise Los Angelesul pentru confortul din Sedona, Arizona, şi pentru satisfacţia oferita de administrarea unui blog. Numai ca sotul ei necredincios s-a si grabit sa divorteze, iar postul de televiziune care o concediase pentru simplul motiv ca nu mai era tocmai tanara e chemat in instanta pentru greseala comisa. Suficiente motive ca Ali sa fie nevoita sa se intoarca. Si, in timp ce trece pe langa un accident infiorator, Ali multumeste cerului ca nu mai este reporter de stiri. Dar in scurt timp avea sa descopere ca, de data aceasta, stirea era tocmai despre ea... Caci victima era nimeni altul decat sotul ei necredincios, iar Ali s-a trezit pe loc suspectul principal dintr-o monstruoasa retea a raului.
DESPRE AUTOR
Judith Ann (J.A.) Jance s-a născut la 27 octombrie 1944 în South Dakota şi a copilărit în Bisbee, Arizona (unde se desfăşoară şi acţiunea din seria romanelor sale care o au ca protagonistă pe Joanna Brady). A absolvit Universitatea din Arizona şi, înainte să devină scriitoare, a lucrat ca bibliotecară la o şcoală dintr-o rezervaţie de amerindieni, ca profesoară şi ca agent de asigurări. În prezent locuieşte jumătate de an în Arizona şi cealaltă jumătate în Seattle.
Editura Nemira propune seria Ali Reynolds, care a fost inclusă în Top 10 al bestsellerurilor New York Times.

VIAŢA CA O ŢEAPĂ . MIC TRATAT ANTIRATARE de Alan H. Cohen
Traducator: Adriana Cerkez
Colectia: Bonton
Numar pagini: 272
Format: 145 x 205 mm
SINOPSIS
Crezi ca nu meriţi să suferi? Te bucuri de viaţă? Spui „da“când ai vrea să spui „nu“? Ai senzaţia că toţi ceilalţi sunt mai importanţi decât tine? Nu te aştepţi la nimic bun? Te laşi condus de aparenţe? Îţi înfometezi sufletul? Alan H. Cohen îţi dezvăluie zece motive care îţi transformă viaţa în chin şi îţi arată ce poţi face pentru a îndrepta lucrurile.
DESPRE AUTOR
Alan H. Cohen a scris saptesprezece cărţi foarte cunoscute şi apreciate, printre care The Dragon Doesn’t Live Here Anymore şi A Deep Breath of Life, care a obţinut şi un premiu. De asemenea, Alan H. Cohen scrie articole şi pentru serialul Chicken Soup for the Soul, editat de New York Times. Este membru al Omega Institute din New York, este, de asemenea, ghid în locuri sacre, precum Machu Picchu, Bali sau Egipt. Locuieşte în Maui, Hawaii, unde a înfiinţat centre în care predă arta vieţii.
Cărţile sale au fost traduse în douăsprezece limbi.

1919. TRILOGIA SUA,VOL. 2 de John Dos Passos 
Colectia: Babel
Traducere: Radu Lupan
Număr pagini: 624
Format: 120 x 220 mm
SINOPSIS
Cu 1919, cel de-al doilea volum al Trilogiei SUA, Dos Passos continuă panorama clocotitoare a Americii secolului XX. Ducând mai departe tehnicile experimentale ce vor inspira o întreagă generaţie de scriitori, Dos Passos surprinde o gamă largă de contexte, imagini, detalii olfactive şi sunete de fond caracteristice vieţii moderne, cu o tuşă cinematografică plină de nerv. De data aceasta, ne este dat să urmărim viaţa fulgurată a fiicei unui preot din Chicago, a unei fete ochioase din Texas, a unui tânăr poet, a unui evreu radical şi a unor personalităţi istorice precum Woodrow Wilson şi Theodore Roosevelt.
„Cel mai bun roman american pe care l-a scris vreunul dintre noi în ţara asta în ultimii o sută de ani.” - Norman Mailer
 „Portretul caleidoscopic al unei naţiuni, 1919 este, literalmente, ceea ce altor romane li se spune în mod eronat: «o felie de viaţă».“ - Chicago Tribune

4 comments:

  1. Ah, trebuie neaparat sa imi iau Puterea celor sase. Am citit Eu sunt numarul patru, si a fost grozava:X Abia astept sa vad ce ne`au mai pregatit cei 2 autori, mai ales ca nu stiam ca mai e o continuare:D

    ReplyDelete
  2. spre rusinea mea nu am apucat sa citesc Eu sunt numarul patru:">,dar cat de curand o sa o citesc pentru ca am auzit o gramada de ea si vreau sa ma conving ca e buna;))

    ReplyDelete
  3. foarte tare:eu sunt numarul patru:X..am auzit de ea,stiu ca este si film:-?...sper ca nu gresesc

    ReplyDelete
  4. desi nu am citit celelalte recenzii din postare mrima e foarte tare cred ca e mai buna ca filmul

    ReplyDelete

Un gand,o idee...