Esti bine...? (proba 9)

Imi place patinajul.Mereu mi-a placut insa niciodata nu am invatat atat cat trebuie.Iar istorioara care va voi spune imi va ramane mereu in minte.
Era acum 2 ani iar patinele de gheata sunt mai complicate la fel ca mine adica sunt 2 in 1 si role si patine.Era ora 5 fara 10 si eu mesteream de zor sa imi montez lamele si eram stresata ca nu o sa prind tura de 5 si 10 (fara suparare insa stresul la mine cred ca este un hobby avand in vedere ca stau la 5 minute de patinuar).
Tata a ajuns intr-un final si am zburat pana la patinuar.Mi-am pus patinele si ma astepta greul.Singura pe patinuar,inconjurata de oameni straini.Ma simteam ca in jungla si pe langa asta nu stiam mai deloc sa patinez.Aveam nevoie de ajutor si unul specializat in gheata alunecoasa.Marginea imi era cea mai buna prietena pentru ca atunci  cand ma cuprindea frica era langa mine.Pana la urma mi-am dat drumul la cele doua picioare stangi cu care am fost inzestrata.Si am mers si am cazut.M-am ridicat si iar m-am dus langa margine.Tata din tribuna imi facea semne de parca era antrenorul meu personal si ma antrena pentru jocurile de iarna.Imi venea sa ies de pe patinuar sa ii dau patinele si sa patineze el.Insa pana la finalul turei am mers cat de cat.Chiar binisor din punctul meu de vedere.
La finalul turei tata a venit la mine si m-a intrebat esti bine...iar eu eram in culmea fericiri ca in 2 ore nu am tras decat vreo 3 trante.
Mi-e dor de ziua aia si mereu cand merg sa patinez(acum stiu un pic mai bine),mi-l imaginez pe tata acolo,facand pe antrenorul.Inca un motiv sa iubesc patinajul.

Articol scris pentru SuperBlog 2012