Thursday, May 15, 2014

Review Colectia The One by Oriflame

Pe 1 mai am primit coletul de la Blogalinitiative si Oriflame cu noua colectie The One. Coletul conţinea un fond de ten, un corector, o pudră, 3 farduri cremă, un rimel şi două oje si doua glossuri, toate aparţinând colecţiei The One.

Primele care mi-au căzut în mână au fost glossurile, două culori frumoase, cu un sclipici fin. Eu nu prea sunt fană glossuri, prefer un ruj însă acestea două, m-au cucerit. Am primit nuanţele Trendy Berry şi Rose Glacier. Preferatul meu din cele două este Rose Glacier, este un roz pal, foarte frumos, însă nu îmi displace nici Trendy Berry care este un pic mai închis dar pe buze nu se prea vede acest lucru. Nu este lipicios, sclipiciul conferă acea senzaţie de oglindă pe buze. Singurul lucru care îmi displace la el este că nu prea ţine pe buze, iar dacă din greşeală te ştergi de el rămâne pe buze doar sclipici, care cumva arată destul de inestetic. Dar îmi plac şi o să le folosesc cu plăcere.
 Următoarele care le-am testat au fost fardurile, 3 la număr, m-a impresionat foarte mult textura lor, deşi sunt cremă atunci când le foloseşti sunt asemeni celor pudră, adică au aceeaşi textură şi nu una cremă. Nuanţele primite sunt Beige Pearl, Golden Brown şi Olive Green. Cel mai folosit până acum a fost Beige Pearl, nu este foarte intens pe pleoapă, faţă de celalalte două, dar dă o luminozitate aparte de aceea îmi place să-l folosesc doar pe el şi un pic de rimel şi sunt gata de plecare. Nu sunt foarte rezistente, dacă este o zi calduroasă se cam strang în pliuri mai ales cele două închise însă cred că dacă folosim şi o bază nu se mai întâmplă acest lucru dar mai ales vor fi mult mai intense. Eu le folosesc fără bază aşa că nuanţele nu sunt foarte aprinse. Per total îmi plac toate, dar în principal cel Beige îmi place cel mai mult.
Următoarele pe listă sunt produsele pentru faţă şi voi începe cu fondul de ten IlluSkin, un fond de ten care mie personal mi se pare ca are o textură aerată, uşoară, care se întinde foarte bine. Are o acoperire medie, pompiţa de dozare îmi place foarte mult pentru că are un sistem de blocare în caz de pierdere a capacului şi apăsare din greşeală. Eu am primit  nuanţa Natural Beige, mi-a fost un pic frică dacă primesc o nuanţă prea deschisă sau prea închisă însă nu a fost cazul. Nu are sclipici în el ca alte fonduri de ten dar dă senzaţia de luminozitate foarte bine. Cantitatea este una generoasă şi cum am mai spus textura mi se pare aerată, foarte uşoară mai ales atunci când îl aplic pe faţă.
Corectorul IlluSkin are un ambalaj foarte drăguţ, nuanţa pe care am primit-o este Nude Beige, este un pic mai închisă decât mi-ar fi plăcut, întradevăr ascunde cearcănele însă trebuie un pic insistat. Eu îl folosesc şi pe pleoape, le dă un plus de strălucire.
Pudra IlluSkin îmi place foarte mult însă are un mare minus şi anume mirosul, dacă folosesc bureţelul inclus trebuie să mă ţin de nas, îmi aduce aminte de mirosul polenului ce se gaseşte la plafar. Aşa că folosesc pensula kabuki de la Sigma pentru a o aplica. Nu zic că îmi displace total mirosul însă este prea puternic şi cum am o problemă de ceva timp cu mirosurile puternice, îmi cam mută nasul. Dar în afară de asta, pudra are efectul scontat deşi în câteva ore trebuie reaplicată deoarece începe să îmi lucească faţa, dar fiind destul de mică, având şi oglindă inclusă este bună de ţinut în geantă.Am primit nuanţa Medium care mi se potriveşte.
Înainte şi după aplicarea fdt,corector şi pudră
Următorul pe lista de testare a fost rimelul care este FABULOS. Şi nu glumesc, am mai încercat rimeluri însă asta este unul din cele favorite. Promite volum, volum primim, nu ştiu dacă de 24 de ori mai mult dar face ceea ce spune. Mie personal mi le şi lungeşte puţin, nu că nu le aveam deja destul de lungi. Nu are miros cum au alte rimeluri, iar periuta separa genele şi aplică efectul de volum. Este unul din produsele mele preferate din colecţie.

  
Machiaj realizat cu produsele The One
Despre oje nu vă mai spus pentru că am făcut o postare separată AICI.
În concluzie, îmi plac produsele, mă bucur că am avut ocazia să le testez şi mi-ar plăcea să fac parte din The One Collective.
Voi aţi încercat ceva din această colecţie, cum vi s-au părut produsele?


2 comments:

  1. esti frumoasa foc si detii niste ochi deosebiti!!! Imi place machiajul acesta, asa de natural......

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc frumos Hannelore, am incercat pe cat posibil sa il las natural, de obicei eu folosesc tus, iar atunci cand m-am machiat m-am abtinut sa nu il folosesc, parca nu vroiam sa stric machiajul folosindu-l.

      Delete

Un gand,o idee...