Despre carte:

Despre autor:
Născut în 1941 la Bucureşti, într-o familie de ardeleni, Gheorghe Săsărman a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti în 1965, perioadă în care şi-a început activitatea publicistică. A debutat în literatură cu volumul de proză Oracolul (1969), după care a publicat Cuadratura cercului(1975), carte alcătuită din proze fantastice (în ediţia integrală, tipărită în 2001, autorul a adăugat cele zece scrieri eliminate de Cenzura comunistă în 1975) în care arhitectura şi urbanistica imaginare sunt explorate pentru a vorbi despre libertatea omului. A urmat apoi Himera (1979), unul dintre cele mai reuşite volume ale autorului, cuprinzând povestiri şi nuvele SF. În 1982, când a tipărit 2000, Gheorghe Săsărman a fost constrâns, din motive politice (un frate rămas ilegal în Canada), să renunţe la activitatea de gazetar şi s-a angajat analist de sisteme la Centrul Judeţean de Proiectare Arad. Un an mai târziu s-a stabilit laMünchen, Germania, şi a colaborat cu publicaţii prestigioase din România şi din străinătate. Unele dintre volumele pe care le-a semnat au fost traduse în mai multe ţări. Povestirile şi nuvelele sale au apărut în reviste literare, antologii şi volume colective din România, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Ungaria sau Japonia. De-a lungul timpului, autorul a fost recompensat cu numeroase distincţii pentru scrierile sale, printre care Premiul Europa (Stresa, 1980). Cel mai recent volum pe care l-a publicat în România este Vedenii (2007).
Despre NEMIRA PUBLISHING HOUSE
Înfiinţată în 1991, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din România, care şi-a păstrat renumele în industria cărţii prin rafinament şi prin valoarea autorilor publicaţi. Colecţiile editurii sunt bine cunoscute: Nautilus, Suspans, Bonton, Damen Tango, Glossy Books, Babel, Biblioteca de psihologie, Porta Magica, Nemira Junior, Totem, Biblioteca de politică, Biblioteca de istorie etc.
nu am citit tot dar numele pare interesant :))
ReplyDelete